Eu sunt. Tu cine ești?

...

2012-02-16T04:49:00.001+02:00

Am luat vacanță, și nu doar fizic vorbind...

Chestia asta nu are nici măcar titlu

2012-02-07T00:10:00.002+02:00

Se închide Sursa pentru moment. Dacă mai e cineva interesat, să aștepte.

„Timpul există ca lucrurile să nu se întâmple în același timp.” Cât de mult se înșela domnul Einstein, pentru că iată...cât de multe se pot întâmpla în același timp, fără să visez măcar.

Din mers..

2012-01-25T03:11:00.000+02:00

Viața trece foarte repede pe lângă mine, în ultima vreme. Atât de repede încât abia dacă apuc să-mi dau seama ce fac. Nu e rea senzația, dar nici plăcută nu e, pentru că te trezești duminică pe la 16:27 și te întrebi: Ce naiba am făcut toată sătpămâna?!?! Desigur, am făcut multe săpătămâna asta, atât de multe încât n-am apucat să le țin minte...Deja e a doua oară când folosesc „încât”. Trebuie să mă opresc. Doamne, parcă aș fi un trist d-ăla care vorbește cu sinele excesiv de mult. Chiar dacă toți facem asta, nu toți o facem în scris. Iar gândurile circulă atât de repede ~~încât~~ de parcă sunt o vijelie de fulgi de zăpadă înghețați.
Sunt haotic. Dar doar în comportament. Ce e înăutru (da,da în bulă) este stabil și de nemișcat. De-ai știi și tu asta...sau nu, de-ai putea să simți presiunea de acolo, din interior...

Într-o altă ordine de idei, sunt în plină sesiune. Ce mă fac. Mi-e frică. O doamne. Hai să fugim. Iisus vine. Pocăiți-vă.

.Pa & noapte bună

Tura de noapte

2012-01-16T01:48:00.000+02:00

Ok...e 1:30. Mă aflu în mijlocul nopții și pe scaun. Am un monitor gol care așteaptă să fie umplut cu litere și propoziții cu sens.
Sunt relativ uimit de ceea ce se întâmplă prin București. Astăzi, am văzut un om în flăcări. La propriu. Mă plimbam cu Ionuț pe la Unirii, încercam să găsim o cafenea sau un loc unde să bem o bere. Era cam greu, pentru că mereu era riscul să te trezești cu o cărămidă pe masă, sau cu un bocanc în flăcări, sau chiar cu un om în flăcări care dă buzna peste tine și sfârâie ca un cărbune încins. Ce comparație...
În timp ce mergeam, vedem o brigadă de jandarmi, cu arme, cu de toate, care aleargă grupați către noi.
Ionuț: Ră2, știi mișcarea?
Eu: Nu, Negrule. Care e?
Ionuț: Pe burtă și mâinile la ceafă. Așa poți să te alegi doar cu niște bastoane și scapi fără amendă. Crede-mă!
Eu: Interesant...văd că știi joaca.
Ionuț: Ră2, dacă era vorba doar să iau puțină bătaie, m-aș fi dus și eu la Universitate. Dar ce să faci, frate, să merg acolo și să mă întorc și pârlit, și c-o cărămidă în dinți. Nu e democrație.
Eu: Nu e, Negrule! Hai să luăm tramvaiul.

Acum, ia tramvaiul de unde nu e. Am degerat ca mexicanii 30 de minute, așteptând 7-le. Până la urmă, am coborât la metrou, acolo la Zumzi. Ce să vezi. Vine metroul, și iese o haită de shaolini moderni cu fluiere, cu nebunii, steaguri, furci și alte unelte care. În loc să strige Forța Steaua, strigau Jos Băsescu! M-am panicat puțin. E genul de situați îi care îți iei 2-3 genunchi în stomac, fără să faci nimic...

Am ajuns acasă, ne-am pus în pat și am aprins televiziunea. Stăteam ca pensionarii, mâncam și beam bere cumpărată de la market, și ne uitam la oameni de vârsta noastră care dau foc la pubele și la chioșcuri de ziare. A, uitasem, dau foc și la oameni. Nu cred că am înțeles nimic din asta. Am plecat la mine în cameră, și m-am apucat să scriu sictirit despre acest eveniment curios. Am terminat de scris postarea, am urat cititorilor noapte bună și voi adormi, ca și cum nu s-ar fi întâmplat nimic. Nu e ca și cum am văzut torța umană cum fuge pe lângă mine în seara asta.
Noapte bună, cititori!

Înăuntru

2012-01-14T18:18:00.001+02:00

Parfum struguri priviri buze cald pod parc muzică izvor balcon soare vodcă brațe dimineață parfum vin lună zâmbet alee clipiri seară gând atingeri lumini copac îngeraș și multe altele mare inimă poze sunet umeri dans frumusețe plimbare șuvițe.
Bun venit în bulă.

Nu mai vreau, pentru că pot mai mult!

2012-01-09T01:24:00.002+02:00

A început noul an, au început și temele și proiectele să curgă, a început și ploaia...Au început o grămadă de chestii, așa că am început și eu să-mi trăiesc viața, așa cum ar trebui. Să fac ceea ce simt și ce vreau. Și vă spun, fac asta pe ritmuri faine, adică ascult muzică tot timpul, iar asta mă ține viu și conectat la sentimentele care trebuie. Mă rog, nu doar muzica...
Aproape zilnic cunosc o persoană nouă, o consecință nouă, o idee nouă...un sentiment nou. Un singur lucru rămâne relativ constant. Nu cunosc în fiecare zi un parfum nou, dar nici nu aș vrea...ar fi haotic.

Apoi, mai e chestia asta...Nu știu dacă e din cauză că am început un an nou, sau chestia asta vine o dată cu schimbarea...dar parcă am așa o dorință să fac cât mai multe lucruri și să le fac bine. Și să-mi fac și mai mulți prieteni. Și să învăț tot ce e de învățat. Și să nu mai fac lucruri pe care cred eu că nu trebuie/nu e bine să le fac. Și să mă dau cu mai mult parfum. Și să șoptesc și mai multe sentimente. Aș face multe, dar mă simt reținut. Și singura chestie care mă reține sunt eu. Deci eu sunt o chestie, ok? Și ăsta e total bullshit...nimic nu mă poate reține, în afară de propria-mi condiție și gândire. Dacă eu vreau să învăț la neuro, dar, în capul meu aerisit consider că e prea mult ca să mă apuc acum, sau că de ce naiba ne dă atâta, sau că pot învăța mâine, în acest caz infect, singura chestie care mă reține să învăț sunt eu. Eu sunt chestia, I'm the thing! Dacă eu vreau să învăț, învăț, ce naiba. Și asta o să și fac!...De mâine...

În schimb, sunt mândru de mine. Sunt mândru de faptul că am mulți prieteni. Sunt mândru că sunt la facultatea la care sunt. Sunt mândru și fericit că am părinții și familia pe care o am, și sunt și mai mândru atunci când îi mulțumesc, prin rezultate. Sunt mândru că vorbesc cu oamenii cu care vorbesc și fac lucrurile pe care le fac, în direcția asta. Sunt mândru că am un ceas mișto și un parfum și mai mișto. Da exact, sunt mândru de asta. Și, cum era să uit, sunt mândru de - cum ar zice Dalimona - „freza mea gingașă” pe care eu mi-am ales-o și făcut-o după bunul meu plac. Sunt multe lucruri și aspecte care mă fac să fiu mândru de mine, dar ar trebui să scriu vreo 4(patru) pagini despre asta. Ăă, cât de modest a sunat asta, ia zi? Voi sunteți mândri de voi? Dacă măcar v-ați pune întrebarea, ați simți cum crește mușețelul și mândria în voi.
Îți spun sincer, faptul că e o șansă să mă consideri un îngâmfat mi se pare la fel de important ca și faptul că am mizerie pe birou. Adică deloc! De fapt, e mai grav că am mizerie pe birou...
Mai am de zis, și de făcut, dar și de dormit.
Somn ușor, cuțitarilor.

Donde esta la biblioteca?!?!?! Donde esta la bu-nă-vo-in-țaa?!?!?!?

2012-01-02T20:02:00.000+02:00

Pe principiul că habar n-am ce înseamnă titlul, știu doar că-mi place, vreau să vă zic cu maximă sinceritate că am avut cel mai tare revelion de la Nașterea încoace. M-am distrat pe rupte, am dansat, mi-am făcut noi prieteni, am cunoscut fericire..., a fost superb.
Îi felicit pe această cale pe minunații care mi-au oferit o super petrecere și niște momente pe care nu credeam că o să apuc să le trăiesc, știi tu ce zic... E super faină senzația pe care ți-o dau oamenii ăia despre care poți zice că-s speciali. Și pe lângă asta, tot felul de momente d-ălea pe care știi că poate a doua oară n-o să le mai ai în același format.
Am cunoscut oameni, oameni cu suflet, ficați, plămâni, pipote și alte cavități. Oameni, frate, care te mobilizează și-ți dau energie să faci o grămadă de lucruri. Oameni de care te poți apropia. Mie mi se pare greu să mai găsești oameni printre bipezii ( categorie în care pot intra și eu, orice om) ăștia care înfundă planeta... Vă mulțumesc. Sunteți faini.

Asta a fost, foarte pe scurt. Cred că o să revin cu mai multe detalii, dar acum sunt foarte nedormit.

Învățătura zilei: „Dacă e ceva care crezi că-ți face bine, fă-o, indiferent de situație!”

Pace intergalactică și interspațială, mexicanilor!

O știți p-aia cu iedu`?

2011-12-16T16:01:00.000+02:00

Cine o știe pe aia cu iedul? Eu n-o știam...și azi când veneam de la facultate, împreună cu a mea colegă, Alexandra, vine în stația de tramvai o fetiță cu un ied în geantă. Wtf, frate?!?!?! Ce ar face o fetiță cu un ied în geantă? Era un ied alb, frumușel, cuminte. Mi-a plăcut. Alexandra îmi zice care-i faza cu iedul. Faza e următoarea:
După ce se urcă toată lumea în tramvai, se urcă și fata cu iedul ei cu tot. Când se închid ușile, începe și zice: „Oamenilor care aveți! Încredere în dumnezău! Dați-mi și mie vă! Rog! O mie dă lei! Sau cinci mii! Cum doriți dumneavoastră! Iar în timp ce zicea/cânta chestia asta, hrănea iedul cu biberonul. M-a sensibilizat, pe bune. Cum stătea ea micuță acolo pe scările tramvaiul și cânta cu iedul în brațe. Am scos un leu și i l-am dat. La care ea: „Hai, acu pune mâna pă ied, să-ți aducă noruoc. Îl cheamă Vasilică Norocosu` și o să-ți aducă noroc!” CÂT DE TARE! Am mângâiat ieduțul iar fata a plecat spre spatele vagonului. Între timp, o femeie care stătea jos, lângă mine, zice: „Ia-uite-o și p-asta, cu iedul în tramvai.” La care fetița îi răspunde glorios: „Wuau, femeie, îți dai seama ce ai văzut?” THE FUUCCCK?? :))) Am râs până am ajuns acasă:)) și m-am apucat să scriu postarea. Încă râd, când îmi aduc aminte de iedul ăla care stătea atârnat în geanta fetiței. Sper s-o mai văd, să-l mai mângâi pe Vasilică.
Când voi rămâne fără bani, o să-mi iau și eu un dromader și o să mă plimb cu el prin metrou și o să zic: Dă-te cu dromaderul, îl cheamă Pompiliu Rezistentul!
Asta a fost pățania de azi. Poate mai aduc ceva nou diseară.
„Pace în suflet și război sub plapumă!, iezilor”

Ca la Alcoolicii Anonimi.

2011-12-15T21:40:00.000+02:00

Salut. Eu sunt Radu. Am 19 ani și eu îmi fac realitatea. Sunt liber, am voie să fac ce vreau și ceea ce consider eu că e bine și moral și mă gândesc la binele meu, în primul rând. Nu mai sunt de acord cu zicala: să le fie bine oamenilor și după mie. Nu. Dacă mi-e mie bine, comportamentul meu va fi unul curat și va face bine și celorlați, dacă vor asta. Eu mă gândesc la Mulți dar Mulți nu se gândesc la mine. Sinceritatea e o valoare pe care multă lume zice că pune foarte mare preț, dar, întreabă-te, cât de sincer ești cu tine, cu existența ta? Viața ta este așa cum vrei tu să fie? Sau te supui unor chestii doar ca să fie bine în jurul tău?

Sunt Radu, am 19 ani, m-am născut la Râmnicu Vâlcea, am o familie minunată pe care o iubesc. Când s-a întâmplat ultima dată să le spui alor tăi că-i iubești și că-i apreciezi pentru ceea ce fac pentru tine? Dacă nu de curând, ar fi cazul, poate mâine nu mai ai ocazia. Gândește-te cum ar fi să spui toate lucrurile care-ți trec prin cap? Cum ar fi să mergi chiar acum la persoana care te supără cel mai tare și să-i spui că are un comportament greșit? Cât de bine te-ai simți după asta? Ia încearcă!

Sunt Radu, am 19 ani, sunt la Facultatea de Psihologie și Științele Educație și sunt într-o perioadă de schimbare. Ce crezi că s-ar întâmpla dacă ai pune punct lucrurilor care te supără? Ai zice că cei din jurul tău te-ar considera ciudat/ă pentru că faci exact cum vrei tu și nu cum face toată lumea? Da, te-ar considera așa. Dar le pasă de faptul că pe tine te frământă că nu faci ce vrei tu? Nu, doar te consideră ciudat/ă pentru că nu ești ca ei. E timpul să faci ceea ce crezi tu că e corect și bine să faci.

Sunt Radu, am 19 ani, îmi fac singur realitatea și apreciez oamenii care acționează după propriile principii

Pentru tine.

2011-12-15T00:08:00.001+02:00

Ascultă drumul. E așa de lung.

Îl pot asculta o veșnicie

și tot n-o să-ți aud pășii goi

cum apasă pe fiecare țesut

ce-mi acoperă ochii sufletului.

Sunt roșii. Ca ale tale,

pentru că sunt pline de sânge

sau pline de amor.

Și amorul e roșu.

Și nicidată, pași goi n-am să aud

și n-o să apuc să văd

nota muzicală,

de pe încheietura ta.

In the name of Christmas!

2011-12-13T22:23:00.000+02:00

Bună seara, dragii mei, fetițe și băieței. V-am adunat cu mic cu mare ca să mai fac și io o postare, pe acest blog minunat, pe care tocmai ai intrat! Se apropie Crăciunul, aștepți daruri cu duiumul, iar în schimb poți să primești exact ce nu îți dorești! Dar asta nu mai contează, Crăciunul oricum...rulează, în preajma lui cam toți vibrează, bani mulți în magazine donează! Cam atât cu poezia, că m-apucă nebunia, și nu mai este posibil să continui în acest stil!

După cum spuneam, dragilor și dragelor, se apropie crăciunul. Sărbători, nebunii, fericiri și accidente de mașină din cauza zăpezii pe care nu o dă nimeni la o parte de pe drumurile noastre stricate și oamenii d-aia sunt triști și nefericiți și își părăsesc animalele de companie și își bat copiii. Îmi pare rău, nu știu ce-a fost asta...

Așa...Ca să fiu și eu în ton cu spiritul acestor sărbători călduroase ( călduroase la modul că e dubios de cald pentru această perioadă) ieri după cursuri am ieșit la o plimbare pietonală împreună cu prea-simpatica mea colegă Zaharia Ruxandra Alexandra. În drumul nostru, am dat peste Sala Dalles, un loc fain de unde se cumpără cadouri și chestii mișto de crăciun. Am intrat acolo, am irosit 60 de lei pe un ceas verde de cauciuc...nici până acum nu știu de ce am făcut asta, dar în fine, am făcut-o. Am cumpărat un cadou, ne-am mai plimbat pe-acolo, iar când să plecăm, la parter, era un raion cu tot felul de bomboane și drajeuri și alune învelite în 100 de feluri de ciocolată. Ne-am cumpărat și noi. Eu am luat arahide în ciocolată cu tiramisu, iar Rux și-a luat alune de pădure în ciocolată normală. Le-am combinat, le-am amestecat și am luat-o la pas de la Universitate spre Unirii.

A fost așa drăguț, a dat și cu o idee de fulgi de zăpadă, și eram așa înfofoliți în hainele noastre și ne plimbam prin frig. Am simțit aerul ăsta de iarnă din plin. A fost fain. După asta...

După asta, am ajuns acasă, m-am îmbrăcat, și am am plecat pe nepusă masă la o petrecere cu caracter caritabil (ce de cuvinte cu „c” :-s) unde m-am distrat și am lățit-o (adică am făcut-o lată). Asta a fost ziua de ieri. Mi-a plăcut.
Știu că se încheie cam abrupt postarea asta, dar asta e, nu am idee cum aș putea să închei într-un mod fluent. Mi-e prea somn.
Ne vedem în postarea următoare.

„Pace în suflet și război sub plapumă, dragii mei”

Ok, let's go again.

2011-12-11T23:23:00.002+02:00

Deci mamăă! Am avut parte de un weekend așa tranquillo, cum n-am mai avut de multe secole și decenii... Am fost la țară, am tăiat ceea ce se cheamă porc, după am stat cuminte în camera mea cu căldură multă și a fost bine. Mă rog, înainte de căldură am degerat ca un bob de grâu sub zăpadă, dar asta nu contează...
În timp ce eram în drum spre capitală, m-a luat așa...un dor...un sentiment d-ăla de...îmi lipsește casa. Și m-a prins o nostalgie d-asta profundă...parcă eram într-una din poeziile lui Bacovia.
Chiar mi s-a făcut dor de casă, de ai mei, de prieteni, de Dașa Boss, de patul din camera mea, de vecinii mei cu care nu vorbesc niciodată, de Wachha și de felul lui de a mă saluta de 500 de ori pe zi, de tot ce înseamnă Râmnicu Vâlcea...mă rog, nu chiar tot. Parcă mi s-a luat așa de agitația asta de-aici și de oamenii care nu zâmbesc niciodată, mai ales în metrou. Știți...o dată am încercat să zâmbesc eu, deși toți aveau niște fețe de „tocmai am descoperit că am cancer”. Dar nu puteam, frate, nu puteam. Încercam să zâmbesc și parcă toți se uitau la mine gen: uite-l p-ăsta...zâmbește. Hai să dăm cu pietre în el și să-l aruncăm din metrou să-i piară zâmbetul ăla. Iisuse Hristoase creștine....
Iar mâine o iau de la capăt....iar facultate, iar metrou, iar claxoane și flegme. Apropo de flegme:)) Joi, când mergeam acasă, doi șoferi se certau cu geamurile închise....la un moment dat, unul din ei, mai furios, a vrut să-l scuipe pe celălalt, doar că în furia lui nebună n-a realizat că are geamul închis și boul și-a scuipat propriul geam:)). În ciuda acestui fapt, a continuat să îl înjure pe celălalt care se amuza teribil pe seama prostiei de care dispunea partenerul lui de ceartă. Mă rog, cretini :))
Așadar, să sperăm că noua săptămână îmi va aduce mai puține crize de timp și mai puține ocazii de a alerga după tramvai/autobuz. Cam atât!

Pace în suflet și război sub plapumă, dragilor!

3xHurray

2011-12-07T01:05:00.001+02:00

Dragi cititori, cititoare, neveste și amante, doresc să încep această postare prin a mulțumi oamenilor care își pierd parte din timpul lor citind aberațiile mele, în special celor care au dat share și au lăsat comentarii! Mulțimită vouă, Ră2 nu se mai simte singur și fără prieteni (implicit nu mai vrea să-și pună capăt zilelor cu ajutorul unei sârme) și simte că munca depusă, gramele de creier pierdute pentru fiecare postare, minutele de privit ochi în ecran cu monitorul și tot ceea ce implică producția unei noi postări nu mai sunt în zadar. Mulțumită vouă, stimabililor și stimabilelor am atins 200 (doosute) de accesări de pagină pe zi. Doar datorită vouă, cetățeni ai României Mari, voi deveni multimilionar în lire sterline și voi putea să joc table cu alde Bill Gates, alde Rockefeller și mulți alți oameni cu buzunare infinit de multe. Era să uit. Acum, că am atins acest nivel de celebritate, voi putea să-l salut pe Chuck Norris și să rămân în viață.

Faptul că sunt citit mă face să scriu și mai mult. Din ce în ce mai mult. Să nu mă mai opresc din scris. Să scriu până mi se tocesc degetele și din mâna mea nu va mai rămâne decât un ciot și nici atunci nu mă voi opri. Voi da cu ciotul în tastatură și tot voi scrie.

Șiii...da! Mi-am pierdut ideile și inspirația. Cine a dat-o p-aia cu pauzele lungi și dese sigur n-a avut parte de prea multe succese și a vrut să dea blestemul mai departe. Zic asta pentru că am luat o pauză și mi-au zburat ideile ca un cârd de nagâți la auzul unei explozii nucleare. Nagâți, explozie nucleară...Unde-i calu'? (Pentru cine vrea explicații și detalii în legătură cu întrebarea: Unde-i calul? să lase un comentariu. E o poveste tare interesantă, credeți-mă!)

Cam atât drage viețuitoare! Mulțumesc încă o dată pentru că aveți determinarea de a tasta adresa blogului meu și de a petrece câteva minute citind acest jurnal public al unui tip pe care, dacă stați să vă gândiți...nici nu-l cunoașteți așa de bine dar aveți ocazia citindu-i blogul. Vă aștept cu mare drag, de fiecare dată!

Nu uitați de butonul de Share și Like și de asemenea, comentariile:)

„Pace în suflet și război sub plapumă” - Măslină

This is the first day of the rest of my week

2011-12-05T10:30:00.000+02:00

Like...literally, azi e prima zi din restul acestei săptămâni și în mod miraculos, a început perfect!:D Cred că nu mi s-a mai întâmplat de secole să înceapă ziua de luni într-o manieră minunată și să fie lipsită de înjurături și borcane aruncate pe fereastră după câinii care tocmai m-au trezit!
Pe lângă lumina exagerat de multă de afară, m-am trezit din proprie inițiativă pe la 8:30. DIN PROPRIE INIȚIATIVĂ! Fără să sune ceasul, fără să mă oftic că trebuie să mă trezesc, fără să-mi sun cel mai bun prieten și să îl înjur că m-am trezit. Nu-i așa că viața-i minuată?!?! ;;)

Așa că, dacă tot am început ziua cum trebuie, mi-am propus să o continui cum trebuie. Mă rog, n-o să m-apuc să împart flori pe stradă, să hrănesc câinii din parc care mă trezesc în fiecare dimineață cu lătratul lor derutant, sau alte chestii d-astea caritabile. În schimb, mi-am făcut ordine în cameră, am aerisit frumos casa, am udat florile...mint, nu am flori, dar mi-am imaginat că am și că le ud 8->, mi-am pregătit micul - dejun, mi-a căzut un ou pe gresie...m-am enervat și am strigat la el și i-am spus că e un nesimțit care-mi ruinează unica mea dimineață minuată de luni!
După asta, am aprins aragazul, m-am ars la 4(patru) degete și am spart un pahar! Ca să fie treaba treabă, am mers în baie să-mi ud cu apă rece degetele recent arse și am călcat pe cablul de la feon care a căzut pe gresie și bineînțeles...nu mai funcționează cum trebuie. Am luat nervos feonul de jos și am aruncat cu el pe geamul de la baie. Am lovit în cap o vecină nevinovată și inocentă, care avea o tumoare la cap și acum e la spital. A anunțat poliția, am fost arestat, iar acum sunt în închisoare și mă pregătesc să intru la duș. Este primul meu duș și sper să-mi fac mulți prieteni :((. Glumesc...Nu am spart niciun ou, în schimb stau la rând ca să intru la duș!

Acestea fiind spuse, trebuie să plec la facultate, doar e o zi minunată și trebuie să fie așa până la capăt!:D

Pace intergalactică tuturor!

Meanwhile in Bu...

2011-12-04T23:22:00.000+02:00

Da...și cum spuneam, chiar au fost faine ultimele zile. Mi-am dat seama că mă distrez teribil de mult de fiecare dată când merg în Chat Noir . Nu știu cum se face, dar întotdeauna e companie plăcută, muzică bună, bere ieftină și așa mai departe...
Apoi, am avut parte, în ultima săptămână, de cea mai mare interacțiune interculturală ever. Știu...prea multe cuvinte care încep cu inter. Dar pe bune acum, am cunoscut un tip din Columbia(Nicolas), Australia (Chris), India (Ishan, Rehan), Brazilia (Arthur, Silvestre) și încă o tipă Kaisa din Estonia...:-s dacă nu mă înșel.

Oamenii sunt super mega extra full tari. Știu să se distreze! Se poartă de parcă ne-am cunoaște de-o viață și sunt super funny.
Spre exemplu, eram în Casa Poporului și ascultam ce ne zicea ghidul. La un moment dat ajungem în sala de conferințe în care predomină rozul. Ghidul întreabă: Știți de ce predomină rozul în această cameră? Eu răspund: Because Ceaușescu was a P.I.M.P! Ishan aduagă: I wanted to say that he was not that straight!...Răspunsul corect era că niciuna din țările lumii nu are culoarea roz pe steag...dar și răspunsurile noastre merg.
Mai departe..:-? M-am pus pe slăbit, dar sigur nu o să reușesc să slăbesc nici măcar 100 de grame, pentru că sunt un gras lipsită de voință și căruia nu-i pasă de imaginea lui în această societate marcantă. Pe aceeași lungime de undă, am adăugat pe To Do list-ul meu să mă opresc din cheltuit bani într-o manieră haotică. Nici asta nu-mi va reuși. Eu sunt genul care sparge 20 de lei în McDonald's și apoi se uită la diferența de 20 de bani dintre o pâine și alta...Haotic....

Cam atât, pipălși. Știu că e non interesant ceea ce tocmai ați citit, dar nu mă interesează. Eu am scris!

1 Decembrie

2011-12-01T20:55:00.001+02:00

Ok, vor fi două variante ale acestei postări! Una în română și una în engleză. Deși nu sunt adeptul englezismelor atunci când nu e cazul (mai ales de ziua națională a României), dar dat fiind că s-ar putea să am niște cititori străini, voi face asta și în engleză
Astăzi a fost o zi faină! Ră2(eu) n-a mai avut parte de o ZI plăcută în ultima perioadă. Accentuez zi, pentru că noaptea mereu am parte de momente plăcute. Împreună cu ai mei colegi din @ și cu 4(patru) trainees ( Nicolas, Chris, Ishan și Arthur) am vizitat Casa Poporului. Am făcut 300 de poze, am aflat chestii super mega tari, am râs, am glumit, am socializat...a fost fun!
Fraților, vizitați Casa Poporului! Știați că a fost construită doar din materiale românești? S-au folosit undeva la 900.000 de metri pătrați de lemn, 1.000.000 metri cubi de marmură, câteva tone de ciment și multe alte materiale de ordinul tonelor! Sunt o grămadă de mituri și legende cu privire la această clădire, de exemplu pasajele secrete care duc nu se știe unde, sau faptul că există o ușă secretă în una din camerele de conferință.
Sfatul lu' Ră2: Viztați casa poporului!

Pe lângă asta, am văzut azi o grămadă de oameni împodobiți cu stegulețe sau cu cele trei culori ale drapelului nostru. Dintre toți aceștia, cel mai fain mi s-a părut următorul puști:

Cam atât, momentan. Sunt rupt de somn, așa că voi reveni cu alte detalii după ce mă odihnesc puțin!

Pace intergalactică și La mulți ani, români de pretutindeni!

@Grasu

2011-11-25T12:07:00.000+02:00

Azi-noapte am dormit la Ovidiu, ştiut şi sub numele de Grasul. Ce păcat că prietenul meu Ovidiu, care e genul de persoană care preferă să înveţe pe de rost 150 de pokemoni decât să se distreze, nu profită din plin că stă într-un loc cu atât de mulţi oameni, respectiv atâtea fete curioase şi doritoare de a afla noi aspecte ale vieţii.
Aseară, cum am intrat în cameră, omul şi-a aprins playstation-ul. Era joi seara, doi studenţi, un cămin plin cu femele, şi o petrecere în subsolul clădirii unde, cel mai probabil, femelele de care ziceam căutau distracţie...iar omul meu aprinde playstation-ul să se joace. Mă rog...Până la urmă, ne-am uitat şi noi la How High, Ovidiul cel plinuţ a adormit ca un prunc. Un prunc imens cu păr pe picioare şi care mănâncă multe.
Are şi aspectele lui pozitive. Citeşte tot felul de chestii despre creaturi şi spirite inexistente, crede că o să fim invadaţi de zombie într-o zi, sau noapte...mă rog, face nişte glume urâte şi deplasate şi de fiecare dată când împărţim aceeaşi cameră mi-e frică să dorm fără să am o macetă sub pernă cu care să mă apăr. Deci omul e total ok. Nu e ca şi cum ai putea să te trezeşti noaptea şi să constaţi că Ovidiu se holbează la tine...deci e ok.
Lăsând glumiţele total adevărate la o parte, omul e doxă de informaţii, e super bun la engleză şi îţi poate răspunde la orice întrebare din orice domeniu, chiar dacă răspunsul nu e total adevărat şi relevant, măcar îţi zice ceva. Toate astea nu înseamnă nimic pe lângă magazia muzicală ce se găseşte în hard-disk-ul lu' Ovi. O dată, eram pe la el, şi mi-a zis să dau play la oricare din cele 6500 de melodii din playlistul lui. Din vreo 150 de încercări, omul meu le ştia pe toate, deci ruleză bine.
Din păcate, închei aici că tre' să plec acasă.
Pace intergalactică şi interspaţială pentru toată populaţia spaţiului cosmic
(Sau cum ar zice o cititoare interesantă şi simpatică: Pace în suflet şi război sub plapumă)

Cum să te bucuri de nimicurile capitalei!

2011-11-24T18:37:00.002+02:00

Mă rog, sunt sigur că titlul e total irelevant pentru rândurile ce urmează, dar din lipsă de idei, descurcați-vă și voi cu asta!
Cum să-ncep...În ultima vreme am avut mai mult timp decât înainte. Iisus, sunt un dobitoc. Întotdeauna am același timp(24h), vroiam să zic că am fost mai liber. Așa că am mai avut nițel timp și pentru mine. Când zic timp pentru mine mă refer la fapul că am avut ocazia să mă mai îngraș o leacă, să dorm ca un sedentar fără prieteni, să mă văd cu oameni faini(ceea ce e mișto) să ascult muzică și să văd filme care nu-mi mai ies din cap.
Apoi...Ieri am fost să donez sânge. Am citit pe net depre omul ăsta care a donat 150 de litrii de sânge. 150 de litri, în sânge! Cât spirit civic să ai să-ți dai hemoglobinele și leucocitele unor oameni care probabil nici nu au habar cine ești! Așa că...am continuat cercetările. Am aflat cam în ce constă treaba asta cu donatul, și miercuri de dimineață, m-am trezit fain frumos și m-am dus la centrul de transfuzie sangvină de la Victoriei. AM ajuns acolo la 11, am plecat de-acolo la 15:30. Tipic. Am donat sângele, m-am ales cu niște bonuri de masă și cu o reducere pentru abonamentele de mijloace de transport în comun, daaa-ar, pe lângă asta, poate am salvat viața mamei unui om!
Ajuns în zona de centru, am zis că merit și eu puțin tratament regesc, doar am făcut o faptă bună...și din bonurile primite am fost la kfc. Mi-am luat cele 3(trei) sandwichuri: Booster nu-știu-cum, tasty nu-știu-cum...și încă unul. „Asta da masă” îmi zic eu... Trece o oră și...ca tot nesătulul, am zis că mai merit un tramtament regesc. Și am intrat și la McDonald's și mi-am luat cele 3(trei) sandwichuri: Cheese burger, Hamburger și Mcpuișor, ăstea fiind cele mai ieftine. „Asta da masă copioasă” zis eu (pentru a 2-a oară în seara aia). Mă rog. E senzație plăcută să ai stomacul plin de chimicale și emulsificatori cu gust bun... Morala zilei de ieri: KFC și McDonald's te pot face fericit. ÎMPREUNĂ!
În ultima vreme am început să ascult foarte mult BEP (Black Eyed Peas). Oamenii scot muzică hardcore.
Cam atât pentru azi. Mâine plec la Vâlceaaaaaa! YeeeHah!
Pace intergalactică și interspațială pentru toată populația spațiului cosmic!

Și ceva lăutărească pentru voi:

Nu lăsa pe mâine ce poți să-nveți azi...

2011-11-03T02:31:00.000+02:00

Ok...
Deși e 02:07 și majoritatea persoanelor care sunt în aceeași situație ca mine (stundent/ cursuri mâine/conferință/întâlniri/) dorm...eu prefer să stau să scriu pe blog...
M-a luat așa, un dor de vremurile din liceu, când scriam aproape zilnic pe blogul ăsta care, în timp, s-a dovedit a fi cel mai bun și sincer prieten. Spun că a fost și este cel mai bun prieten, pentru că indiferent că-i convine sau nu, eu tot îl încarc cu problemele și stările mele și de parcă situația n-ar fi destul de nașpa pentru el, nici nu poate să comenteze sau să facă ceva în privința asta. Bine...doar să apeleze la mama lui, google și să încheiem colaborarea.
Așadar, azi am fost pus în fața noțiunii de liceu. S-a întâmplat la un training...și imediat cum am auzit cuvântul „liceu” și asociat cu „experiență”...adică experiență de liceu, logic...m-a luat așa cu clocoteală ( am avut niște stări emoționale puternice). Chiar îmi era dor să mă gândesc la liceu și la cum a fost liceul și ce a însemnat pentru mine. În consecință, le transmit salutări colegilor mei de peste hotare, cât și celor din țară și mult-iubitei doamne diriginte îi doresc tot binele și toți elevii să o iubească cum am iubit-o și o iubim noi. Îmi este foarte dor de voi și aș renunța la o lună de facultate pentru o săptămână la liceu.
Dar, după cum ne-a zis și mama noastră din liceu, acum trecem la alt nivel și trebuie să acceptăm asta.
Zilele astea am avut ocazia să am contact cu niște oameni cu care nu credeam că mă voi întâlni vreodată. Mă refer la domnii profesori care au prezentat la conferința internațională psiworld și la liderii care ne-au vorbit în cadrul conferinței Leadership Talks, organizată de AIESEC Bucharest. Am ascultat sfaturi și experiențe de viață din partea unor oameni precum Dana Rogoz, Alex Găvan, Iulian Olariu, Vlad Stan, Mihaela Rădulescu, Raed Arafat, Paul Olteanu, Monica Tatoiu și vor mai fi și alte nume de top în zilele următoare. Cu această ocazie, aș vrea să le mulțumesc colegilor, coordonatorilor și tuturor membrilor de la AIESEC Bucharest care fac un lucru minunat, acela că investesc în oameni. O să revin cu o postare în detaliu despre cât de mult mă inspiră acești tineri voluntari.
Cam asta s-a mai întâmplat. Abia aștept să vină ziua de mâine, să învăț și mâine ceva nou!
Până atunci, somn ușor!
Pace intergalactică!

Morala zilei de azi:

2011-10-28T23:49:00.000+03:00

Cineva poate să-ți strice seara cu o vorbă bună și cu zâmbetul pe buze. :)

Cine știe bancul cu Timpu'?

2011-10-22T23:28:00.001+03:00

Fraaaaaa-teeee, când îi auzeam pe ăștia mai mari, care întorși după primele săptămâni de facultate, se văitau că n-au timp deloc, credeam că fac mișto de noi...Dar, pe bune, chiar așa e.
Pot spune că n-am timp să-mi dau seama că n-am timp sau, n-am timp să n-am timp, cum vreți voi! M-am băgat în tot felul de ONG-uri (Organizație NonGuvernamentală), mă rog, sunt doar două, dar nici nu am fost încă acceptat și tre' să mă plimb de colo-colo pentru interviuri și alte vrăjeli...Chestia e că nu mă deranjează neapărat că nu am timp...Adică, îmi place!
Sunt de părere că atâta timp cât nu ai timp (atâta timp cât nu ai timp:)) ) nu ești un om plictisit, ai activități, simți cum mergi paralel cu viața, adică viața nu trece pe lângă tine ca tramvaiul pe care nu l-ai prins ieri de dimineață când te grăbeai să ajungi la cursuri și vatmanul ăla fără prieteni ți-a închis ușa în nas.
Chestia asta, cu tramvaiul, deja devine o problemă. De fiecare dată când mă grăbesc, tramvaiul părăsește stația cam cu 10 secunde înainte să ajung și eu. Partea dureroasă e că vatmanul te vede că alergi de-ți vomiți plămânii și că treci strada cu riscul să fii făcut pateu și că-i faci semn să nu închidă ușile, dar în ciuda acestor factori...el închide ușa...și o face chiar cu câteva secunde înainte să ajungi acolo. Ce lasă în urmă acest vatman? Răspuns: 4-5 oameni care pot să rateze un seminar sau să întârzie la servici sau etc...Toți acești oameni îi urează vatmanului numai de bine :) ! A!...și uneori, mai și zâmbește ironic, parcă ar vrea să spună: Asta e fraiere! Ce..numai eu să mă trezesc așa de dimineață? Trezește-te și tu dacă vrei să prinzi tramvaiul!
Fact: O singură dată am văzut un controlor și chiar atunci nu aveam cartelă. Eram cu verișoarele mele...L-am ochit pe om deși habar n-aveam cum arată unul. Vorbeam la telefon. Îi fac semn subtil verișoarei mele, să ne cărăm în celălat capăt al vagonului. Când să ajungă și la noi, să ne dea amendă că mergem fraudulos cu tramvaiul și că suntem niște ghimpi în talpa societății, am ajuns în stație. Și am coborât, heheeee :)).

Cam asta e, pentru moment. Sper să mai am timp să scriu, că-mi place :-?. Ținem legătura! Sănătate!

Oameni și locuri

2011-10-16T16:58:00.002+03:00

Chiar așa e. Oamenii se deosebesc de la o regiune la alta. Aici sunt alte principii, mentalintăți. Concepția despre lume și viață e diferită la locuitorii Bucureștiului și asta îmi place. Aici nu prea poți vorbi de ceea ce se cheamă „ nu pot face ceva, pentru că se holbează toți la mine ca la un cal vorbitor”. Am cunoscut și voi cunoaște oameni foarte interesanți, majoritatea studenți, de la care sunt sigur că voi avea multe de învățat.
La facultate îmi place mai mult decât îmi puteam îmagina. Profesorii sunt ok, colegii ok, facultatea ok. Totul e ok pe-aici, în afară de frigul ăsta năpraznic care ne ține pe toți în casă. Mi-e atât de frig încât trebuie să-mi frec mâinile la fiecare propoziție scrisă ca să nu-mi pice unghiile.
În timpul pe care îl petrec aici vreau să mă bag în tot ce e posibil ( voluntariate, asociații, etc) și să învăț tot ce se poate învăța.
Cam asta e, pentru moment...Scriu mai rar din cauza timpului care aici parcă trece mai repede și nu e niciodată de ajuns.
Aș dori să transmit salutări pe această cale doamnei diriginte și celorlalți domni/doamne profesori/oare de care îmi este foarte dor și pe care sper să îi reîntâlnesc cu proxima ocazie.
Sănătate tuturor!

@ Capital

2011-10-02T10:37:00.000+03:00

Pai...asta a fost. Am ajuns la capitala. M-am mutat in noul apartament, in care este, sincer, cam frig...dar se rezolva. M-am stabilit, am terminat de facut tot ce era de facut...acum, se intampla sa constat ca de fapt nu m-am gandit la toate. Pentru inceput imi trebuie niste prelungitoare, cutie de paine, ibric, zahar, ulei & altele. Deci, daca e cineva pe langa Soseaua Giurgiului, si are una dintre cele enumerate mai sus si e dispus/a se ajute 2(doi) studenti sarmani, va astept. E fain apartamentul. cand l-am luat, era nemobilat, renovat, totul nou, nebunii...si proprietara ne-a cumparat si mobila. E super fain. Am vedere la parc si la strada, din camera mea, iar in bucatarie, daca scot capul pe geam, ajung in ceea ce cred ca se numeste iluminatoriu...luminatoriu, ceva cu luminat, oricum. Aici poti socializa cu vecini/vecine si te poti umili cerand lingurite, ceea ce nu ni s-a intamplat noua, desigur...Baia e misto, chiar imi doream sa am o baie misto si curata si uite ca bunul dumnezeu si sfanta marie m-au ajutat. Toate-s bune si frumoase, doar ca ma dispera o raceala...las ca trece.
O sa revin cu postari, in cazul in care ma calca tramvaiul sau ma bate o persoana de culoare pe nume Faranoosh!
P.S. : Transmit vestile virtual prin intermediul laptopului verisoarei mele, si nu stiu cum sa pornesc diacriticele.

Nu-mi plac titlurile

2011-09-27T22:04:00.001+03:00

Nu-mi plac titlurile deși de cele mai multe ori un titlu înseamnă cam 3 (trei) sferturi din opera respectivă. Pe mine doar mă enervează că nu pot găsi un titlu care să se potrivească cu ceea ce am eu de gând să purced a scrie. Ar fi o soluție să scriu un titlu de câteva rânduri care să pregătească cititorul pentru ceea ce urmează. Un astfel de titlu ar fi:
Mi-am dat seama că viața merge înainte! Asta își dă seama orice om după ce e părăsit pentru prima dată de iubit/iubită sau după ce se trezește după o beție cruntă. Asta nu e un început de titlu bun, dar să mergem mai departe, până la urmă, viața merge înainte și fără să-mi dau eu seama, sau orice alt tânăr filosof de teapa și de vârsta mea...deci, tot cu 0 este egal.
Acum...am fost și eu pe la Negru câteva zile, la Sadu, un orășel pe lângă Târgu Jiu, unde populația este dispusă astfel: 100 femele/ 1 mascul. Dacă apucam să văd și eu un purtător de penis pe stradă, puteam să mă consider norocos. Peste tot pe unde mergeam, numai femei. În parc femei, în centru femei, pe stradă femei, în copac femei, sub bancă femei...peste tot femei. Deja îmi era frică să merg pe stradă neînsoțit de amicul meu Negru, puteam să fiu abuzat și acuzat de posesiune de OGN( organ genital nemaivăzut). Mă rog, trecem peste. Pe lângă asta, am luat o răceala de toate zilele. Acum...tre să plec la capitală ca tot studentul...și dacă mă duc în capitală cu bacteria în gât, m-aruc în casa scării de la etajul 13.
Până la urmă, e chiar mișto să trăiești! Mai ales atunci când nu te plictisești și umbli de colo-colo. Bine...că se mai găsește câte cineva să-ți dea ziua peste cap, pur și simplu nefâcând nimic. E chiar aiurea să te superi pe cineva pentru că nu a făcut ceva anume. Mă rog. Mă doare nasul, gâtul. spațiul dntre nas și gât, capul, ochiul, și dintele. O să-mi dau foc la cap ca să, cum se spune în cartier, ard durerea!

Și o melodie faină pentru prietenii mei:

E vară...

2011-08-23T05:48:00.002+03:00

Mda...n-am mai scris de ceva vreme, cred că abia așteptați să asistați la marea mea revenire. Din ce cauză n-am scris? Păi...la cât de incredibil de cald e afară, trebuie să-mi petrec toată ziua în baie, tolănit pe gresie, ca să pot trece în viață de vara asta...dacă-aș mai vrea să scriu ceva pe blog sunt două, de fapt nu, trei posibilități:1. Ori se topesc tastele; 2. Ori mi se topesc mie degetele; 3. Ori mi se topesc nervii de la atâta căldură.

   Așadar, vara asta a trecut ca o ploaie specifică perioadei, adică scurte averse cu întâmplări faine și restul caniculă îmbâcsită cu plictiseală teribilă menită să extermine omenirea. Nu știu voi cum stați la capitolul Enjoy your summer, dar eu sunt dispus să pun o pătură mare pe soare și să bag vântul în priză...că nu mai merge.

   Cum spuneam, ziua trece foarte greu și, în mare parte o petrec încercând să nu mă sufoc, iar seara...seara devine mai puțin plictisitor decât foarte plictisitor. Adică...Eu și încă câțiva prieteni plictisiți, fără bani, mașini, gagici lanțuri groase dă aur...oameni simpli, cum zic...ieșim pe-afară să ne bucurăm de puțina răcoare pe care ne-o dăruiește Mother Earth. Bine...facem asta până când, la ora 1-2, îi dă cu vânt d-ăla nașpa și ne tirăm toți ca niște copii din fața mașinii, de frică să nu ne ia urât la gât, adică să facem vreo viroză care să ne țină în casă vreo 2-3 zile sau să ne bage direct la crematoriu. Cam asta ar fi interesant în vacanța asta...că mă culc cât mai târziu posibil, ca să mă trezesc cât mai târziu cu putință, ca să vină seara și să ies afară.

   Se mai ivesc și seri faine în care eu și cetățenii râmniceni cu care-mi pierd timpul avem discuții faine. De exemplu, acum vreo 4-5 seri am discutat cu câțiva dintre ei chestii d-ăstea creepy cum ar fi geneza omului, conceptul de dumnezeu, mitologie, simbolistica, and stuff. Bine...că apăreau cam la 5-10 minute câte 2-3 retardați care ziceau că suntem niște ciudați și că n-avem gagici, pentru că discutăm asemenea subiecte. Dar de fiecare dată când se întâmpla asta, îmi doream ca forța divină să trimită 2-3 cerberi turbați să-i alerge pe fraieri și să-i facă de râs în fața gagicelor, mult mai inculte decât ei, care îi însoțeau...Păcat că nu se întâmpla asta, dar într-o seară, pe unu era să-l calce un autobuz că n-a trecut pe la trecere, fraieru...Noroc cu frânele autobuzului și cu șoferul care sigur era rudă a fraierului sus-menționat sau i-a fost milă de farurile autobuzului care s-ar fi spart la impactul cu fraierul. Dacă era un șofer normal, cu perna la cap, îl călca fără regrete, eu așa aș fi făcut.

Cred că mă pun în pat acum, că e 6 fără un sfert și la 7 jumate tre` să plec la țară. Nu am închis un ochi toată noaptea...cred că gagicile ălea de la tic-tac, de unde ne luăm noi cafeaua, au pus 5 polonice de cafea în pahar...mă rog. Hai noroc!

Radu Munteanul

2011-08-08T11:52:00.003+03:00

Din nefericire, vacanța noastră la munte, cu cortul s-a terminat...Important e că ne-am distrat, am răcit, ne-am tăiat în tălpi, am dansat, țipat, făcut baie, etc...O s-o dau pe scurt, fără cuvinte mărețe, pentru că îl doare pe Axu capul când citește.
Era marți, 2 august 2011, când eu și prietenii mei am închis portbagajele și am plecat la munte. Inițial vroiam să ne oprim unde am fost și anul trecut, mai exact, după borna cu km 39 spre Lacul Bâlea, a treia sau a patra curbă ( e un stâlp acolo ). Nici nu ajunsesem la locul nostru că deja îi dădea cu ud. Super. Ajunși la fața locului constatăm că în ciuda ploii, locul era ocupat, foarte ocupat...mai exact era o tabără de oameni calmi care vorbeau foarte ușor și aveau cuptor săpat în pământ. Mă rog. Am plecat spre cabana Cumpăna, am făcut la stânga pe drumul forestier, am ajuns la cabana, și la vreo 200 de metri de camping ne-am stabillit și noi, pe un platou foarte frumos. Am ridicat corturile ( 5 erau la număr ) am plecat după lemne, am pus-o de grătar și am dat drumu la distracție împreună cu Andra, Aura,Axu, Ovi, Neagur, Păul, Simi, Alex, Denisa, Marcel, Mihai și Mișa. Am dansat și am țipat toată noapte.
Am tot ținut-o într-o veselie până, cum ar zice Axu, a dat strechea în noi. Adică, ne-au luat durerile de spate și tusea...simptome de munte. Totul a fost foarte frumos acompaniat de o ploaie sănătoasă joi, de pe la 20:00 până pe la 01:30, cam așa. Nu ne oprește pe noi o ploaie așa că am mai stat. Și ne-am distrat, și am făcut baie în lac, și era să bată Neagur un pescar hoinar și tot ce se poate face la munte.
Obosiți, rămași fără mâncare, bere, țigări și bani, sâmbătă 6 august am tăiat-o spre Vâlcea. Pe toți ne ustura pielea de la bronz, aveam dureri de stomac din cauza conservelor de fasole mâncate în exces, abia așteptam să facem un duș cald, etc...ca după munte.
Ajunși în fața blocului meu, am stabilit că peste 2-3 săptămâni să mergem în deltă sau la mare. Acum, să vedem ce va fi.
Acestea fiind spuse, cam asta a fost aventura noastră la munte, unde nu ne puteam distra și simți mai bine decât am făcut-o. Anul viitor vom merge din nou. Pace!

Viața la țară: Conflicte conjugale

2011-07-26T02:44:00.000+03:00

După cum se poate observa, aventurile relatate sub titlul Viața la țară formează o serie, un ciclu de scrieri. Astăzi, 25 iulie 2011 lucruri noi se întâmplă la țară.
După ce am făcut o baie răcoroasă, m-am pus și eu ca omul să mănânc...Cum mâncam eu liniștit, începe nebunia. Forfotă mare în magazin, gălăgie, urlete, înjurături...ce putea fi?!?!
Ciulesc discret urechile fără să mă opresc din mâncat. Era Mariana, venise după bărbat-său.
Mariana: E, al dracu, stai cu nasu` numai în beutură, ce făcuși?
Bobi: Taci dhâ-rr-acu, că-ți lăsai pâine, ce mai cauouți aci? Deranjezi uahmenii de la mash-să
M: Îmi lăsași un drac împielițat, e 14:30, ce făcuși? Plecași de la 8:30 de acasă. Eu spălai rufe, făcui mâncare, dădui la câini....(În șoaptă, spune ca o nevoie de a fi consolată: Nea Gică, dă-mi și mie o bere, te rog eo...)
M: Dădui și la câini, spălai și vase...ăăă, rufe, făcui mâncare
B: Hai bhhă-ăă, vezi c-ai niște hruuffe afară, lasă omul în pace. Da` ce..băui eu mai mult de două sute de grame? Zi tu, Rusule, băui mai mult de două sute?
Rusu: De bhă, nene...acu-ți veni muierea, hai vino-ți în fire...
B: dar io-i lăsai pâine, ce mai vrea?
M: Spălai și rufe, și vase, am dat la câini și am făcut mâncare la păsări...eu făcui, iar el stă aci și bea, ce făcuși?
B: Bhăi fehmeie, nu înțelegi că nu băui decât două sute? Ce nu înțelehgi?( suhgiț scurt) Vrei să-ți zic poezia cu ursul și baba? (Nimeni nu știe ce vrea Bobi să zică prin acea poezie)
M: eu dădui și câini, făcui și rufe la mâncare, e 14:30 (era deja 15:07) tu ce făcuși?
B: Nea Gică, arată-i bre pe unde e ușa, că mă ia somnu aihcea...
Și, într-adevăr, a adormit. Mariana și-a văzut liniștită de cea de-a treia bere în timp ce Rusu stătea cu privirea în pământ, parcă rușinat.
Viața la țară continuă, mai ales că a început ploaia și toți se retrag dezamăgiți sub ștreșinile caselor sau, cum e cazul celor 3, la cârciumă...ca să mai treacă timpul....

Viata la tara! Pe bune!!!

2011-07-24T12:55:00.002+03:00

Am ajuns la tara...siiii cam atat. Noroc cu verisoara mea ca a adus net si laptop si astfel nu ma voi plictisi in totalitate...
Viata la tara e boooring, la fel ca Iiinnnnaaa:D
Super, a inceput si ploaia. Totul e minunat. Ne uitam la niste desene non-amuzante si ne plictisim teribil. Care-i problema desenelor din ziua de azi?!?!?! De fapt, nici nu se mai cheama desene pentru ca sunt in format film, cu oameni plictisiti si personaje non-interesante. Aparent, toate adjectivele care descriu desenele din ziua de azi au "non" inainte...Adica, unde sunt adevaratele cartoons la care ma uitam cand eram mic si nu intelegeam nimic. Macar m-au ajutat sa-mi insusesc limba engleza. Acum, ghiciti ce!?!?! Pe langa faptul ca desenele sunt foarte naspa, nu-mi merge telecomanda la receiver si nu stiu cine naiba a setat limba maghiara pentru audio. Asadar, ma uit la desene naspa dublate in romana pe al caror fundal se aud voci in maghiara. Ce super! Unitatea noastra de tara e si mai unitate acum.
De fapt, ce vorbesc eu aici, domnule. Tocmai aveam de gand sa scriu despre viata la tara, cu oameni linistiti si batrani, cu ploaie si drumuri pustii, cu grupuri de oameni rurali ( mi-e aiurea sa ii numesc tarani pentru ca ar fi primita ca o jignire si nu vreau sa se simta jigniti) care se aduna la mine la magazin si barfesc intr-o maniera naturala si inocenta...dar de unde. Acum, viata la tara inseamna desene naspa in limba maghiara, laptop, internet, blogareala, Dacii tunate, freze urate si naspa, injuraturi pe ulita si toate cele. Tocmai mi-am uitat ideea pentru ca, pentru o secunda, atentia mea s-a orientat catre exterior, catre minunata limba maghiara care se aude la televizor...Aaa, gata.
Vroiam sa zic ca pana si oamenii, in sine, s-au schimbat. Ieri cand am venit, am vazut cum un om batea o capra pentru ca nu raspundea la comenzile lui vocale. Trebuie sa nu fi avut copilarie, sa te fi batut parintii, sa nu fi avut prieteni daca tu, ca fiinta bipeda dotata cu rationament, stai langa capra si o bati pentru ca nu trece strada, asa cum ii spui. Ai putea la fel de bine sa o impingi tu, sau sa o ghidezi, sau sa o legi cu o franghie, adica sa depui mult mai putin efort fizic si psihic decat presupune batutul animalului...
Apoi, Nea` Tene al lu` Nicu al Bojocii din vale vine la magazin foarte suparat. Omu` e in varsta, trecut de 75 de ani. Ca o paranteza, la mine la magazin se aduna tot felul de oameni...e un fel de Barbershop al oamenilor de la tara. Asa...si vine Nea Tene foarte suparat la magazin, ca lui i s-a blocat telefonul. Ca sa-l ajut, ca ce se face el fara telefonul mobil. Iau telefonul, ma uit la Nea Tene, ma uit la telefon, ma uit la Costica si dupa la restul magazinului... Deblochez tastatura telefonului, ca sa vad ce are, de nu-i merge omului. Imediat dupa ce fac asta, vad o raza de uimire pe fata lu` Nea Tene. "Cum ai facut asta:O:O:O, eu ma chinui de cand l-am luat sa-i fac ceva, l-am bagat si in priza, nu l-am tinut la soare, am facut tot ce scrie in cartea aia si tot nu s-a miscat scrisul ala de pe ecran"...Ma uit la Nea Tene, la telefon, la Costica si dupa la restul magazinului si il intreb: Auzi...Nea Tene, la ce folosesti dumneata telefonul asta? Raspunsul e unul interesant. Putin uimit, si cu cateva broboane de transpiratie pe fruntea-i ridata, Nea Tene raspunde: "pai imi zisa Tia, care sta peste drum de mine, ca ea are deja unul si ca ar trebui sa-mi iau si eu ca sa ma sune sa mergem duminica la biserica"....Straniu...i-am innapoiat telefonul lui Nea Tene si i-am spus ca nu poate fi reparat, dupa care am venit in casa si am inceput sa va povestesc...
Ma rog, iar m-am lungit ca lumanarea la soare, asa ca voi incheia aici. Vorbim mai tarziu...

P.S imi cer scuze pentru lipsa diacriticelor, dar nu stiu cum sa pun tastatura in romana, plus ca nu e laptopul meu, ci al verisoarei :)

Viața la țară(+practici politice și explicații nerostite)

2011-07-22T20:08:00.007+03:00

Nu vă așteptați la vreo relatare epică...e vorba doar de starea mea de om trist și netuns. Mă plictisesc:((...mă plictisesc mai rău ca un tren în gară sau ca soarele noaptea. E vancanță, e soare...muult mult prea soare pentru gustul meu, iar eu stau și dorm până la trei după-amiaza, că pierd nopțile uitându-mă la filme sau bănănăind p-afară cu compatrioții mei...Distracție la maximum.
Ideea e că peste o săptămână și ceva mă duc la munte! Ieeeee, Radu Munteanul. Abia aștept să mă rup de populația urbană și să trăiesc primitiv într-un cort, chiar și pentru câteva zile.
Hmm....ce-aș mai putea spune...Ochiul meu n-a văzut prea multe în ultima vreme. Aceleași chestii se întâmplă între oameni...dacă ar putea s-ar mânca și pe ei înșiși că destul îi mănâncă pe ceilalți. Aș face un experiment...de fapt, aș face două. Unul dintre ele ar fi așa: Aș aduna o haită de prieteni sociopați și dereglați ca mine și m-aș duce undeva în deșert. Aș construi niște case total diferite de casele normale și împreună cu ceilalți scrântiți/scrântite aș face o droaie de copii. E, aici ajungem la intrigă. Educația pe care le-aș oferi-o acestor cobai ar fi total diferită și opusă educației oferită de societatea noastră. I-aș învăța un limbaj nou și le-aș oferi alte norme decât cele normale, spre exemplu: Este normal să dormi îm picioare cu mâinile la spate; este total în regulă ca, atunci când merg pe stradă, cuplurile să se țină de păr și nu de mână; sau, atunci când vrei să spui ceva cuiva, s-o spui fără să ai gânduri gen:nu e bine să îi zic că părul îi stă ca dracu sau că are gălbenuș pe obraz pentru că se supără. După ce acești soldăței vor fi instruiți cum se cuvine, vor fi eliberați în junglă. Ăsta fiind punctul culminant. Apoi, rezultatul este cel mai fascinant. Ei se vor purta cum au fost învățați: vor sări din pom în pom, vor striga la mașini, vor zâmbi la semafor, etc iar ceilalți oameni îi vor marginaliza sau, dimpotrivă, vor adopta modelul...știți cum e cu trendurile și cu moda. (Mă disperă când am prea multe idei și nu apuc să le transmit pentru că le uit :) ) Așadar, acesta ar fi primul proiect.
Al doilea experiment ar fi....am uitat :) . Daaaaaar, un al doilea experiment ar putea fi: al treilea răzoi mondial:)) Știu că e tragic și neinteresant ceea ce zic, dar partea interesantă ar fi că atunci omul de rând, talpa societății își va da seama de mersul clișeic al istoriei. Bineînțeles, noul război ar arăta cu totul altfel, Ar fi...UN RĂZBOI AL PRIVIRILOR ȘI AL TEHNOLOGIEI.....TAM TAM TAAAAAAM! Adică, s-ar întâlni tot felul de oameni politici cu găuri un talpă:)) și s-ar uita unii la alții până primul ar clipi și astfel se câștigă un război. Zic asta pentru a arăta super-extra-mega-ultra-big mac- big tasty-mare neagră -uriașa putere a mințiiiiiiiiiiii uman-E! Tocmai am constatat că titlul nu are nicio legătură cu postarea, de aceea voi adăuga la titlul inițial încă ceva, în paranteză.

Recent am văzut la Tv cum o tanti de prin Malaysia s-a trezit cu ditai canalu` în dormitor :

Cred că dacă pățeam asta, îmi adunam toți prietenii, făceam un ritual în jurul hudei după care mă îmbătam și muream de râs:)). Da, domnule, da...explicația omenilor de știință, adică a științificilor, este aceea că aceste găuri sunt un rezultat al activității apei de sub pământ sau ceva de genul. Vă zic eu, explicație empirică super veridică: O familie de extraterești, nu extratereștri, tocmai și-au tras o baie nouă cu un wcu super șmecher, doar că instalatorul, sau ăla care montează wcuri, era foarte spart și supărat pe viața și a dat aiurea cu burghiul...și a ajuns, din întâmplare p-acolo prin Malaysia, sau pe unde naiba s-a pomenit tanti aia cu aerisirea în fața casei. Așadar aveți grijă când ieșiți din casă, poate vă treziți că sunteți în picaj și nici măcar nu visați.

Mă duc la Axu, hai noroc!

Apropo, am o dilemă:
În refrenul melodiei ăsteia:

ăla zice :Look at me now, look at me now HOE sau Look at me now, Look at me now OH! ca să știu și eu dacă mă bucur că aud un cuvânt obscen sau nu:X

De viață

2011-07-20T02:56:00.000+03:00

E dimineață. Nu mă ridic din pat din prima, nimeni nu face așa. E vară. Până la urmă, mă dezmeticesc, beau cana cu cacao cu gheață și stau pe marginea patului încercând să mă gândesc și eu la ceva, doar trebuie să fac ceva, nu pot sta așa, pe marginea patului, fără să fac nimic, doar să respir.
Ca toți ceilalți din breasla mea, abia așteptam să scap de toate, să iau vacanță, să mă distrez, să stau până noaptea târziu...ca orice absolvent, să fiu liber. Uite că a ajus să se întâmple și asta, însă nu e așa cum credeam eu că o să fie.
Păcatul e că abia după ce ți se întâmplă, îți dai seama cum stă treaba. Uite, acum regret și am tot felul de momente aiurea. Mi-aș dori să încep liceul la toamnă, să nu-mi cunosc viitori colegi, să-mi pregătesc hainele de început de școală cu două săptămâni înainte, să-mi fac planuri despre cum să par mai cool și mai interesant în prima zi de școală, etc. Emoțiile astea sunt neprețuite acum și mă doare să realizez că nu voi mai avea șansa să le retrăiesc.
Încă sunt pe marginea patului și deja mă văd la 40 de ani, ducându-mă la servici, venind acasă, ducându-mă iar, îmbătrânind și după asta văd întuneric. Deja am murit și stau doar de 2 minute pe marginea patului. În momentele astea, te întrebi: Dar, acum, care-i scopul meu în viață? De ce trebuie să mai pierd atâta timp, când oricum mor? Și de aici aung tot felul de oameni supra-raționali să sară de la etaj sau să-și bărbierească venele, etc.
M-am ridicat de pe marginea patului și acum termin de reprodus gândurile. Tocmai mi-am dat seama că nici nu-mi place să scriu ce tocmai am scris, dar trebuie. Trebuie, pentru toți viitori liceeni care de cum vor asista la primele ore de curs, vor visa să termine liceul, să-și ia permisul, să se îmbete, să facă sex non-stop și să meargă la facultate. Dragilor, la facultate mergi când vrei...și la 50 de ani, permisul îl iei și-l dai de câte ori vrei toată viața, de îmbătat poți să te îmbeți și mâine și sex faci și la 80 de ani, dacă poți...în schimb, liceul, dragii mei, nu-l trăiești, simți decât o singură dată în viață, așa că nu-l priviți ca pe o greutate și o obligație, ci ca pe un frate, ca pe o fată frumoasă pe care s-o iubești în fiecare dimineață. Mă rog, sper să nu credeți că aberez pe-aici din lipsă de ocupație, dar liceul e ca o fată/băiat de care te îndrăgostești în metrou și știi că n-o s-o/să-l mai vezi niciodată.

Revin!

2011-07-20T02:29:00.000+03:00

Gata cu bacul, gata cu admiterea, gata cu totul. Acum sunt în vacanță și am timp și neuroni să scriu. V-aștept!

Motivul

2011-07-02T11:58:00.001+03:00

Atunci când mi se va termina somnul și n-o să mai simt vibrații tropicale puternic aromate voi scrie o poemă.

Epic: Sau real

2011-06-14T00:47:00.003+03:00

Aș vrea să-mi aduc aminte tot ce n-am știu vreodată. Oare e posibil? Proful meu zice că nu...că doar așa e psihicul. Al meu nu e așa. Sunt sigur. Mereu am crezut că sunt acel băiat. Cel care știe cum să privească și să vorbească și să se poarte. Acel băiat care stă pe scări, la gura metroului și face poze la necunoscuți.
Să îți spun...noaptea nu pot să dorm dacă nu îmi pun câteva întrebări înainte și dacă nu visez cu ochii închiși chiar dacă nu dorm .O întrebare se tot repetă: Pe cine dracu interesează cine sunt eu? Ce fac eu și cum o fac? De ce port pălărie în carouri care nu se asortează cu tricou în dungi? De ce dintr-o dată mă ia câte-o stare d-aia euforică și mă manifest aiurea?
Cine ești, mă, tu? Să mă judeci pe mine? Îți spun sincer, că nu mă interesează. Nu vreau să mă lași în pace, nici nu știu cine ești sau dacă exiști. Un tip deștept pe care-l admir mi-a spus că trebuie să mențin ritmul, să adaug puțină alarmă.
Țin minte, am văzut o piesă cu Tudor Chirilă la ARCUB. O lume pe dos se intitula. Și atunci am văzut ce înseamnă să adaugi puțină alarmă. Cum se mișca și cum striga, un adevărat artist. Atunci când vine valul de cuvinte și simt că trebuie să îi dau drumul, îl văd pe actorul din prima parte a piesei cum mă dirijează. Și aud vioara cum mă împinge de la spate și aplauze care mă obligă să mă grăbesc, să ies de pe scenă, să cad, să mă fac de râs, că doar asta vor. Abia așteaptă să vadă pe cineva cum cade și se face de râs, chiar dacă e o persoană de valoare, și-și rupe piciorul, sau moare și lumea nu va mai cunoaște o așa personalitate și-n timp ce omul se vaită, în sală se râde în hotote grosolane și se arată cu degetul și zeci, sute de camere performante surpind vedeta în postura penibilă. Ce lume groaznică...
La dracu cu asta. E noapte iar și deja mi-am pus prea multe întrebări și am dat prea multe răspunsuri.

Epic: Țapii lui Rădoi

2011-06-01T18:45:00.003+03:00

Sunt un tip rău. Nu mai am răbdare. Mă agit foarte mult și mă enervez la niște chestii minore. Frate-meu săracu, are energie cât să alimenteze un oraș întreg și de fiecare dată când intră cu cizmulițele lui tinere în viața mea parcă mă curentează agasant pe fiecare centimetru pătrat al corpului și al creierului. Chiar dacă asta-i firea lui, eu nu îi mai pot face față...Asta ca o introducere...

    După o zi minunată la munte, aveam stomacele ca niște perne: îndesate la maximum. Chiar a fost minunată ziua asta, petrecută alături de trei prieteni și-un câine. Am ajuns să cred că-mi plac foarte mult câinii...fie ei de casă sau de stradă. Totul era așa fain, doar că știam că odată cu terminarea zilei, trebuia să-l duc pe amicul meu, Preto, ăsta-i numele lui, până undeva în județul Gorj, un sat/oraș pe-acolo...mă rog.
    Așa că, a venit și seara...și mă aflam la volanul mașinii. În dreapta stătea Preto și în spate Axel, celălalt amic al meu cu care trebuia să mă întorc acasă. Drumul a fost plăcut. Am mers tare...atât de tare încât Axel s-a întins pe banchetă...amețise, sărmanul.
    Ajunși la reședința lui Preto, am fost invitați de către acesta să bem un pahar de suc, o felie de tort, ceva...era ziua mamei lui. Fascinant. Intrăm, dau de o cameră plină cu oameni, toți cu ochii mari pe ușa de la intrare. Toată gălăgia care se auzea de la poartă s-a terminat instant. Fascinanți sunt oamenii, uneori. După o felie de tort cu creme de vanilie și mac, mi-am băut sucul, am salutat politicos și am plecat. Aș mai fi stat...Mama lui Preto era foarte drăguță. Mereu zâmbea frumos și mă atingea prietenește pe umăr. De când am intrat, mi-am lăsat ochii să fugă pe decolteul ei, iar când stătea/m cu spatele, mă ajutau oglinzile de pe perete. Cred că o să mai vizitez reședința lui Preto, într-o zi călduroasă când mama lui sădește flori, doar într-un tricou galben deschis, larg și cu o pălărie de paie. Păcat că fanteziile mele se încețoșau pe măsură ce parcurgeam aleea către poartă. Am plecat.
    Acum...mergeam pe un drum necunoscut. Mai venisem pe el când l-am adus pe Preto, totuși era necunoscut. Mergeam încet, foarte încet. Și eu și Axel eram terminați de oboseală. Cdplayerul mergea...și ajunge la o melodie d-asta...electro cu influențe din folclorul grecesc. Melodia se derula și în mașină era liniște totală.
- Eu văd niște țapii d-ăia negrii, pe două picioare, dansând în jurul unui foc de tabără în timp ce cântă la clarinet, atunci când ascult melodia asta. Îi spun eu lui Axel, de parcă mi-ar fi fost rușine să tulbur liniștea melodiei. Chiar eram curios de reacția lui, care a fost imediată și cu o voce tremurată
- Ră2, eu îi dau dracu de țapi și de clarinet. Mie mi-e frică pe aici, pe drumul ăsta sinistru și necunoscut. E 12 noaptea și tu-mi zici de țapi negri pe două picioare. Nu, bă, Ră2, nu așa....
De ce vedeam eu țapi, e foarte interesant de explicat. Acum foarte mulți ani, printr-a 10-a, cred, am avut de făcut un proiect la engleză despre teatru, iar grupa mea trebuia să se ocupe cu tragediile. Cuvântul tragedy vine din grecescul tragos care înseamnă țap ( în teatrul antic, actorii purtau măști de țapi și cântau și dansau...asta însemna teatru atunci) iar melodia având influențe din folclorul grecesc, e clar ce asocieri s-au făcut în mintea mea.
    Tot drumul, de fiecare dată când vedeam câte-o siluetă în întuneric, spuneam amândoi în același timp, cu o voce scăzută : „ ăștia-s țapii lui Rădoi”.
    Acum, tot ce se întâmplă fără un anumit scop și are o desfășurare stranie și nemaivăzută, pentru noi, sunt țapii lui Rădoi. Uită-te bine și lung, oamenii care trec pe lângă tine, sunt țapii lui Rădoi.

<p>&amp;amp;amp;lt;p&amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;meta property="og:title" content="Epic: Țapii lui Rădoi" /&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;br&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;meta property="og:url" content="http://eu-radu.blogspot.com/2011/06/epic-tapii-lui-radoi.html" /&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;br&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;meta property="og:image" content="" /&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;br&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;meta property="og:site_name" content="Gata cu schimburile" /&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;br&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;br&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;lt;meta property="fb:admins" content="100002166545114" /&amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;amp;gt;&amp;amp;amp;lt;/p&amp;amp;amp;gt;</p>

Epic: De moment

2011-06-01T11:27:00.000+03:00

- 29-30 mai, mai multe locații, București -

    Sunt un tip ciudat. Am 1,87 și 85 de kilograme și acum aș vrea să plec acasă. Tocmai pentru că sunt un ciudat. Mă prefac că îmi e rău, dar chiar acum sunt un frustrat și mă simt inferior. Tot chiar acum mă cert cu prietena mea, în interiorul meu. Nu știu ce are...o fi în perioada aia și parcă e întoarsă cu tălpile la soare.
    Tot chiar acum mă întreb: Ce dracu se întâmplă în jurul meu? După cum a spus tipul ăla, care atunci când recită face spume la gură, peste trei secunde n-o să mai simt astea...
    După o oră jumătate și o masă bună mă doare capul. Dar mă doare îngrozitor. Un câine prietenos s-a tolănit în fața băncii pe care stau, în față la Teatrul Național, și de vreo 50 de minute o tanti sociabilă îmi povestește întâmplările vieții și-mi spune cât de scumpe sunt chestiile pe Lipscani.
    Ce fain e aici, oamenii, câinii, aerul, totul îmi place. Aici se citește pe bănci, la soare, și se poartă conversații cu lumea necunoscută despre prețurile de pe Lipscani. Spune tu, că nu e fain.
    Îmi e dor de dirigă...Aș vrea să fie aici cu încă o colegă și-un coleg, să stăm pe bancă și să vorbim despre cât de scumpe sunt chestiile pe Lipscani.
    Aș vrea să merg la școală. În școala mea era răcoare

O fotografie cu nimeni

2011-06-01T11:15:00.000+03:00

- 29 mai, Colegiul Cantemir Vodă, workshop cu Mario Barangea -

Eu doar aș face o fotografie cu nimeni, în care să simt contururi albe cum mă înghesuie și mă decupează din realitate în timp ce văd umbrele ochilor lor, iar atunci când voi muri se va derula lent o fotografie cu nimeni, chiar și pe cruce am auzit că vor s-o pună, dar în fond cine ar vrea să fie un nimeni într-o fotografie, doar albul acela mat din spatele unei minți...ți-am spus să nu mai minți. Știu că pot opri timpul într-o fotografie, dar asta înseamnă că sunt un laș, un nimeni?

Bună Dimineața!

2011-05-24T15:14:00.000+03:00

Nu știu ce să scriu. Gândirea și sentimentele mi-au fost bruiate și zdruncinate. Întotdeauna ați știut să ne faceți să ne dăm seama că simțim. :*

Epic: Scurt și drăguț!

2011-05-16T16:02:00.000+03:00

Deja mă dureau umerii. „Cămașa asta mă ține, nu pot să dansez și eu ca tot omul...”; „Cum naiba i-am pătat?!?!” „Oare are de gând să plece?:(”
Și ca în toate romanele și poveștile cu îndrăgostiți, exact atunci când începi să-ți imaginezi cum atingi buzele ălea de un roșu aprins, pe mișcări lente de dans, în timp ce parfumul ei îți încețoșează scenariul pe care urma să-l pui în aplicare, se schimbă melodia și te trezești la realitate. Realitatea de acum 3 seri.
Ca pe toate lucrurile minunate, pe care le conștientizezi la ceva timp de când s-au întamplat, m-am trezit și eu azi, după ce ne-am salutat de final de ore ca doi colegi de școală, că tocmai am cunoscut o fată frumoasă. Se mai întâmplase o dată, pe coridor, la parter. Dădeam să urc scările și m-am uitat, din obișnuință, de-a lungul coridorului. Doar că de data asta nu am văzut cancelaria, ca de obicei. Am văzut-o pe ea, stând, vorbind, așteptând să înceapă ora de info, probabil. Nu am salutat-o, pentru că abia când începeam să urc scările mi-am dat seama că o văzusem. Imaginația mea de copil amețit mă încerca. Aveam scenarii cu mine întorcându-mă la intrarea pe coridor strigând cu un zâmbet sincer: Heiii, bunăăă! În fond, poate nici nu mă văzuse...ce copil sunt;
„Rujul roșu aprins, arată foarte bine pe buzele care trebuie, iar parfumul ăla te amețea și nu mai puteai să dansezi bine, fără să te lase genunchii. O să aflu eu ce parfum era ăla. Așa o să fac!” Genul ăsta de gânduri te țin treaz după o așa noapte. Și sunt sigur că orice adolescent normal, care are sentimente pentru tot ce se întâmplă în viață, își dorește astfel de gânduri și trăiri
Acum o să am de gând să te văd în fiecare zi, deși sunt mai timid, așa...Și dacă o să te văd, tu nu o să mă vezi pe mine.
Și când mă gândesc că poți scrie atâtea despre doar 2-3 secunde de realite...Asta înseamnă viață. Să oprești timpul atunci când trebuie, și să simți din plin bucuria momentului.
Spun roșu aprins, pentru că nu-s fată și nu am idee cum se cheamă nuanța aia de ruj. Acuma, ce vrei să fac? Contează că-mi place.

Epic.

2011-05-12T13:31:00.000+03:00

Era o dimineață normală de joi. Dureri de cap, somn...așa, ca de dimineață. Dintr-o dată, se ia curentul. Aș fi înjurat, desigur, dar încă nu mă spălasem pe dinți. Cu greu îmi întind picioarele pâncă simt că dau de aer rece. Deja mă întindeam mai mult decât aveam plapuma. Încercam în zadar să-mi deschid ochii. Îmi imaginez că arătau ca două jumătăți de lămâie stoarsă. Încercam în zadar. Simțeam că e dimineață. Era deja a șasea oară când auzeam aceeași melodie, venită de deasupra. Clar, este dimineață.
- Trezește-te! Trezește-te! Îmi impuneam în repetate rânduri. Vedeam cum razele înghețate ale soarelui pătrund printre perdele și mormanul de haine aruncate pe scaun și îmi forțează ochiul încă nedeschis. Era timpul. A opta oară. Era a opta oară când auzeam aceeași melodie.
- Ce naiba, mă Patrauleo, deja o lungești inconștient! Mi-am zis, într-un exces de simț de responsabilitate.
Era o dimineață normală de joi. Era timpul! Timpul să mă trezesc. Am împins cățeaua, care își făcuse loc la picioarele mele, și am auzit cum probabil mă înjură sub forma unui lătrat matinal. Am aruncat eroic plapuma care se cocoloșise pe durata nopții și am tras adânc aer în piept. Un aer stricat inhalat prin nasul unui om stricat. Acum se vedea efectul rachiului și al tabacului. De 40 de ani, rachiu și tabac în fiecare dimineață, înainte de culcare. În fine, nu mă plâng acuma, poate e ultima dimineață de joi pe care o apuc și nu vreau s-o petrec lamentându-mă.
Ies glorios din baie. Aprind o țigare Coloana. Țigările Coloana sunt cele mai bune. Nici măcar Snagov-urile nu-s așa bune. M-aș fi dus la bucătărie să fac o cafea. Cățeaua nu mai are mâncare...și castronul ei cu apă se roșise pe fund de la atâta timp în care a stat gol. Bietul animal, merită un stăpân mai bun. Mi-a salvat viața atunci când a luat foc șifonierul. Am băgat țigara aprină în buzunar, ca să n-o arunc pe jos și până am adormit, s-a și aprins situația. M-a lătrat și m-a lins pe față până m-am trezit. Vedeam galbin, ca rachiul. Eram după o noapte plină de rachiu. După ăstea 20 de secunde în care am contemplat asupra cățelei, îmi dau seama de ce am venit în bucătărie, dar uit imediat când văd că s-a dărâmat chiuveta și că un fir grațios de apă sub presiune îmi strică faianța. S-o ia dracu! Mă duc să dorm. Cum o belea nu apare singura niciodată, mă împiedic de o sticlă. Cu falca pe covor, abia mai reușeam să-l înjur p-ăla care a lăsat-o așa. M-am uitat atent. Așa mai zic și eu viață. Era sticla pe care o primisem de la tiristul ăla care venea de la Lâncezești, Gorj. Cu ochiul format, am apreciat că ar mai fi vreo 250 de grame pe fundul sticlei. Nu m-am ridicat. Am rămas acolo, cu falca pe covor, în ciuda faptului cum simțeam urme de păr de câine că-mi gâdilă buzele. Am întins mâna la care mă tăiasem săptămâna trecută și am luat sticla. Din două încercări am dovedit-o. Nu a durat mai mult de două minute.
Adormisem. O vedeam pe Gigica de la 7 cum coboară scările. Se ducea să arunce gunoiul în spălătorie. Fusta-i pătată se ondula sub bătaia curentului din scară. Simțeam și eu cum i se răcoresc picioarele. M-aș fi uitat la Gigica o zi înntreagă cum aruncă gunoiul în spălătorie.
Simțeam cum mă topesc. O căldură infernală. Mă zvârcoleam pe covor și simțeam ca și cum o limbă rece mi-ar fi străbătut fruntea și urechile. De undeva din spate, aud un lătrat înfundat. Se auzea din ce în ce mai tare. Era cățeaua, mă lătra și mă lingea disperată. Avea cenușă pe spate. Adormisem pe covor cu țigara aprinsă. Bietul animal, merită un stăpân mai bun.
Acesta sunt eu, Patraulea de pe Strada Smârdan din Independenței. Omul secolului 21, care nu trebuia să se uite sub fusta profesoarei de religie, într-a VIII-a.

Despre nimic și alte nimicuri

2011-05-09T21:44:00.002+03:00

Sunt slaaaaa-ab. Deci, da, care este...sunt slab. S-a dovedit științific că mangustele nu au coadă. Mă rog, nu s-a dovedit așa ceva niciodată. Doar că din lipsă de idei și obligație morală de a scrie, apăs și eu pe butoane, ca un faraon la jocurile de noroc.
Ultimele evenimente în viața mea...:-? Sunt slab. Azi am avut o stare demnă de bătut cu cureaua! Însă, la meditație, în timp ce scriam, m-a lovit așa...pe nepregătite, un simț d-ăsta de responsabilitate și am simțit cum coloana mea vertebrală se strânge și capătăt diverse forme abstracte, din cauza fricii pentru forthcoming exams. Deci, da, care este. Mi-e frică de bac și de admitere și de vecinul meu cu tatuaj pe gât, care atunci când se îmbată, bate câinii și cetățenii din fața blocului. Ce să mai....vorba lu' Ghici Cine?: nu m-am născut în spitalu potrivit...Dar n-am ce face, mai sunt câteva luni și adio small town from south Romania...
Cum spuneam la începutul postării, sunt slab. Ca de obicei, eu nu remarc prin nimic. sunt inutil. pot să mă mut la țară. sau să-mi tai un ochi. Nimănui, în afară de familia mea și încă o persoană, nu i-ar păsa dacă un câine ar face un așternut din cadavrul meu. Așadar, nu dispun de aptitudini. Azi am remarcat încă o chestie. În timpul discursului meu de filosof autentic, vedeam cum interlocutorul abia aștepta să termin eu de dat din buze, pentru a asculta și o altă părere...mai bună, desigur.

Mă plâng degeaba, ca o balenă eșuată care moare de sete și pe care o arde soarele pe spinare și nu se poate scărpina. Oricum, pe cine trebuie, nu interesează de problemele mele existențiale, de adolescent. De fapt, nu e prima oară când spun asta...și la fel, nicio schimbare. Mă rog. Tocmai acum am o revelație de geniu absolut. Nu-mi trebuie, aprobarea nimănui. Problema e că sunt slab doar atunci când mă raportez la cineva. În rest, eu sunt mulțumit de mine. Ieeaa stai, domnu', așe. Până la urmă, ce rost are să cerșesc atenție, dacă oricum nu o primesc?

Mă rog. Mi-e somn. Pace vooă, tuturoooooo-r!

Prietenul meu Axu!

2011-05-03T23:22:00.004+03:00

Ca orice adolescent, mă rezum la 1-2 „cel mai bun prieten”. Aceștia sunt Grasu și Axu. Despre Grasu, săracu, am tot vorbit...Însă despre Axu,ba!

Pe numele lui de fată, Drăgici Andreea Alexandra...nu înțeleg de ce Axu și nu DAA. Dacă l-ar fi chemat Andreea Xenia Umbele...atunci înțelegeam pseudonimul Axu. De când îl cunosc și tot nu-mi explic de ce lumea zice: Hai să aruncăm cu pietre în Axu și nu în Daa. În fine.

Prietenul meu dă dovadă de un grad de masculinitate foarte ridicat. Nu știe table...Asta ar fi de ajuns ca să convingă toți cecenarii de la băncuțe să-l bată cu scaunu. Apoi, nu bea bere! Nici eu nu pot să zic că beau bere, dar el merită urecheat. Problema vine însă când, în încercările noastre de a face glumițe cu el, îl mai lovim ușor, na...ca băieții. Ei, atunci e interesant să-l studiezi pe Axu. O să remarci cu se face roșu la față, i se aburesc ochelarii...și te trezești că-ți dă o perversă de te uiți la ceas o oră întreagă! Mă, amice, ce naiba! Fii și tu mai calm!

Zilele trecute am avut norocul să-l găzduiesc pentru o noapte! Baftă Ră2! La un moment dat, îl surprind pe om uitându-se în gol și zâmbind gen:

M-am amuzat teribil!

Să zicem și de bine, acum. Dacă dai vreodată o petrecere sau ceva de genu, unde se adună mulți dârlăi și multe femele, cheamă-l pe Axu! Axu trebuie să vină. Pe lângă faptul că te distrezi frumos cu el, mai ales când începe să plângă și să-i bată pe toți prin casă, și-i vezi cum fug speriați spre ieșire, a doua zi, dacă ai nevoie de ajutor la curățenie, te poți baza 100% pe Axu, te a ajuta. Serios! Chiar te ajută! Face tot ce-l rogi, e o adevărată gospodină, ca o albinuță dezorientată care a vomat prea mult.

Axu, ca tot omu' are un tată. Chelu. O să o scurtez, în două cuvinte: Eu dacă.aveam un tată precum Chelu ( nu pot să zic ca Chelu ) nu îmi era frică de nimic. Chelu e genul de om care te bate până te saturi și tu. Un tip foarte de treabă, îl lasă pe Axu pe la mine...și nici nu cred că-l bate pe Axu în exces când se întoarce acasă, vorbește cu prietenii lui Axu, îl sperie pe Grasu. Chelu e foarte tare. Aș vrea un tată ca el. Mă rog, nu mă opresc aici, poate citește Chelu postarea...:-s

În concluzie, Axu e un băiat bun, generos cu fetele...când vine vorba de bani, e mai puțin frumos, dar noi îl iubim. Este, Axule, Este?!?!

E vremea de scris!

2011-05-03T23:04:00.003+03:00

Ok...m-am abținut toată ziua, dar acum e noapte. Noapte se întâmpla multe...Se transformă vârcolacii, se îmbată oamenii, oamenii sunt mușcați de câini și agresați de persoanele de etnie rromă din blocul vecin. Noaptea și eu mă transform într-o mașină de scris evanghelii, veșnica pomenire și sfânta treime! Mă rog.

M-a cuprins așa...un tremurat în pectoralul stâng. Parcă am un țâțar blocat în inimă care mă tot mușcă și zice: Grasuleeee! Bă, Grasuleeee! Pune, bă, mâna și tastează și tu ceva pe blogul ăla. Nu te mai holba ca tristul la bec, că orbești, bă!

Așadar, dragii mei...Vă invit în minunata, mucegăita și inutila mea minte și existență, pentru a descoperi lucruri total irelevante și interpretate greșit!

Azi am fost dezmoștenit! Oficial, nu-mi merge bine! Glumeam, smiley, prietene... Cu ajutorul mecanismelor mele psihice, neupdatate, am interpretat un gest, o privire, o ezitare și în final numirea cuiva. În urma interpretării, am ajuns la concluzia că sunt inutil, pot să mor, să mă mut la țară sau să-mi tai un ochi, că oricum cine trebuie nu mă bagă în seamă și mă ocolește. Probabil acesta este rezultatul comportamentului meu de băștinaș barbar, însă, atâta timp cât eu consider că nu am greșit cu nimic, nu mă pot simți penibil sau umilit. Poate altcineva ar băga un picior...însă nu-s eu ăla. Poate sunt inutil și prezența mea nu contează, însă consider că am cel puțin o doză minimă de respect pentru anumiți oameni și indiferent de tratamentul pe care îl primesc, ideile și sentimentele mele rămân aceleași. În concluzia acestui topic, tre să-mi caut o pălărie d-aia cu steag în creștet. Așa o să mă vadă și remarce toată lumea.

Apoooooi, am aflat, tot astăzi că sunt o crimă bizonică! Ce înseamnă crimă bizonică? Adică șmecher dă șmecher mafiot. Glumeam, Gogâie, amice... Crimă bizonică este acel om violent, barbar, care se manifestă precum un babuin când femela sa o arde nesimțtit prin savană. Adică începe și-și bate prietenii, îi aleargă scoțând sunete îngrozitoare și în final își face nevoile pe pomul familiei de lemuri. Așa sunt și eu, doar că dispun de puterea rațiunii și nu mă manifest ca o gorilă ( îmi lipsesc sunetele și nu-mi fac nevoile pe pomii altora...doar în chiuvetă) în rest, sunt la fel! În rest, din nou, dispun de același model comportamental.

la 10:30...

2011-04-28T22:25:00.003+03:00

Odată, o râmă roșie și urâtă...de bărbat-su, era încuiată în Jamaica! Și era constipată. Foarte constipată. O mușcase un țânțar bengalez emigrat din Malaysia. Avea 2 vecini nesăbuiți cărora le plac morcovii cariați. sau cârnați morcoviți.

Mdea...

2011-04-28T22:02:00.003+03:00

E clar. Nu mai beau Pepsi după ora 9. Simt că o iau razna. Deja am agresat verbal 5 vecini needucați și am lovit și un câine cu un măr uscat...Ce se întâmplă doctore? ( Oana Cuzino arată bine!) Ce s-a mai petrecut nou și nemaivăzut în umila mea viață...păă-ii...da. Nimic. Astă-seară am ars-o monden cu Grasu, cK, Mihăiță, Japo, Răzvan și Dasha. Ne-am distrat și noi nițel...ca cecenarii, în familie. Grasu știe bancuri multe, păcat că e tuns urât și nu-l ascultă nimeni. Azi un cuplu de pensionari a aruncat cu bastoanele după el, pentru că și-a permis să se expună în public cu o așa tunsoare. Reacția lui normală de adolescent miop la vârsta de 18 ani: Hai-de măăă, nu mă bateți! Nu e vina mea că m-au tuns așa....:(((! Glumesc, mi-ar fi plăcut să văd 2 pensionari cum aleargă Grasul. N-am glumit însă cu tunsoarea lui. Grasule, dacă fiul meu se tundea așa, îl încuiam în baie...și stingeam și lumina...și dădeam și drumu la apă fierbite, ca să se facă aburi mulți, să se sperie și să se ascundă în coșul cu rufe! Sunt nebun, iertare. Gras, n-am nimic cu tine, te iubesc pe bune, doar glumesc. Nu e vina mea că ai un prieten sinistru și care nu se poate adapta la contextul social din care face parte. În numele prostimii, declar că mă simt ca un alb pe plantațiile din Africa atunci când rămân fără idei. Adică aș fugi a prost, doar că nu știu în ce direcție, deși știu că o gloată de negri înfometați mă aleargă cu ciumege și măciuci ca să-mi ureze Bun venit în Africa! Cine vrea o doză de Coca-Cola contrafăcută? Am văzut una azi sub balconul căminarilor de la parter. Ăia mereu se bat și se înjură, iar dacă un vecin îndrăznește să-și arunce ochiul în incinta casei lor, se vede cum un cuțit de măcelar zboară necontrolat și lin spre respectivul om. Vă las, vrea tati să se uite la film. Pace!

Mda...e grav

2011-04-28T15:25:00.001+03:00

e clar. Ciclul „Familia” s-a dus...din nefericire. Motivul pentru care am luat această decizie neînțeleaptă s-a bazat pe faptul că, mai mulți dintre colegi s-au simțit ofensați și jigniți, iar asta nu am spus-o eu. Așadar, am aflat că mulți consideră că scriu despre ei...deși au fost doar 5 episoade, sunt mult mai mulți cei care spun că despre ei era vorba. Acuma....dacă unii dintre voi vă regăsiți pe-acolo, nu e vina mea. În orice caz, am renunțat la toată treabă asta, pentru că nu vreau să dea nimeni cu pietre după mine pentru că aș fi jignit sau înjurat pe cineva din acel colectiv. Îmi prezint scuzele în fața celor care s-au simțit jigniți, deși nu ar trebui să fac asta,decât în 1%din cazuri, restul nu au nicio legătură. Mă rog, fiecare interpretează cum vrea, iar eu vroiam să fac din chestia aia ceva amuzant, de can can...nu mă gândeam că interpretările o să ajungă atât de departe. Pentru a dovedi că nu am spus minciuni mai sus, cei care au gândit că unul din episoade le este dedicat, poate să vină la mine și îi explic despre cine e vorba, poate în felul acesta, se calmează apele. Hai noroc!

Prima zi responsabilă, după o vacanță petrecută în stil inconștient

2011-04-27T20:42:00.000+03:00

Ma-mă! Deci azi am crezut că mor...a fost prima zi de școală. Ieri m-am dus la culcare devreme, ca să nu mă trezesc obosit azi-dimineață. Așa s-a și întâmplat, m-am trezit fresh, toate bune...la școală m-a luat oboseala. Plus că aveam teză la română...vai mie. Noroc că prietenul meu gras și cu tunsoare de pârnăiaș violat în fiecare zi, la duș, a venit îmbrăcat frumos tare. După cum i-am spus și lui, sunt de părere că a căpătat cămașa pe care o purta azi, la biserică, într-o pungă, alături de un ou roș, niște cozonac, chibrite și un prosop de țară, înainte să se împărtășească, ca tot credinciosul. Grasule, ești penibil! Ieși afară! Mi-a plăcut mult cămașa ta...îmi aducea aminte de momentele alea drăguțe, când mă plictiseam pe genunchiul bunicului, ascultând povești despre cum agăța dânsul gagicele pe vremuri, purtând cămeși drăguțe, ca cea pe care o aveai tu azi. Toată, toată erai feașăn!
În fine, noroc cu ținuta grasului care m-a mai scos puțin din stare, plus că, doamna dirigintă ne-a făcut o surpriză plăcută și ne-a mai dat niște timp să învățăm pentru teză. Mulțumim, doamna dirigintă! ^:)^. Așadar, am ajuns acasă, am mâncat ca un sedentar, am stat 5 minute...tot ca un sedentar, după care....am dormit...ca un sedentar x2. Iar acum, stau și scriu...tot ca un sedentar, mă rog. Hai noroc, mă duc să învăț, am teză la română luni, plus lucrare la psiho.

Satyricon

2011-04-12T17:28:00.000+03:00

Am așa un chef de scris și simt în gât o avalanșă grețoasă de cuvinte murdare, dar mi-e atât de lene să explodez, încât prefer să stau și să mustesc în sicriul ăsta însiropat cu plâns de portocale. ”Wow, ce tare se consideră ăsta când face asemenea asocieri, până și el crede că e tare” - drag cititor neinvitat, care gândești asta, te invit aici, în această pălărie plină cu nisip putrezit și apă mucegăită, și-ți urez somn ușor în propria-ți condiție. Mă rog, fiecare cu ce-l doare...eu sunt doar sictirit de oameni prea inteligenți, ca să încapă între aceeași patru pereți cu alți oameni catalogați drept proști. Iar când au ocazia să râdă, m-am uitat la ei, o fac într-o manieră barbarică, de mongol pus în fața trenului, până le intră mustățile în urechi...Mă rog, au trecut 3 zile și postarea asta tot n-am terminat-o, așa că o las neterminată...și așa îmi provoacă destulă amețeală și stare de dat drumul la înjurături. Plus că, mi-a venit o idee de „ciclu de scrieri”

Exact așa cum este

2011-04-05T14:26:00.002+03:00

Azi mi-am dat seama că noi, ăștia cuprinși între 16-19 ani, suferim intens...săracii de noi. Atâtea cazuri de „nu mai vreau nicio relație...nu mai vreau să sufăr...simt că nu mai pot fi legat/ă de cineva” am auzit, încât simt deja o doză mare de ipocrizie în fiecare idee ce pleacă din același creier emitent de astfel de noxe. Adică ce, vei face copii în eprubetă? Ai de gând să trăiești alături de filosofia ta de geniu neînțeles și inadaptabil social, TOATĂ viața? Și toate astea pentru că simți că nu mai poți avea o relație, după ce te-ai despărțit, dom'le, de nu-știu-cine? Pentru toți adepții acestei teorii revoluționare, sincer și prietenește spun, lăsați bagajul ăsta de gândire supradezvoltată, atitudinea asta de om lovit de trei mașini jumate, viziunea asta de personalitate matură trecută prin greutățile vieții(dus-întors) și gândiți-vă o clipă că sunteți adolescenți...și că în drum spre casă, după școală, poate vă lovește bricul Mircea în raidul lui nebun...și muriți, cu toții. Iar în timp ce mergeți spre cimitir, în căldura aia tipică sicriului din lemn de chiparos, regretați că azi nu v-ați pupat cu tipu' ăla care vă tot dă târcoale ca un câine înfometat, sau că nu ați dansat cu tipa de la masa alăturată...încă o dată, pentru că nu vreți să mai aveți o relație. Așa că, serios...haideți cu toții să realizăm că viața trece pe lângă noi, ca vântul pe sub fusta unei tipe, și nu apucăm să ne dăm seama ce-am avut, ce-am pierdut și ce n-am făcut...(văzut, în cazul vântului) și ne trezim într-o dimineață de 94 de ani și 13 zile împlinite, regretând că nu am apucat să ne trăim viața, așa cum vrem!

P.S. Ascultați melodia și în același timp priviți lung pozele, cu ochii mici, mângâindu-vă bărbia și cu capul dat puțin pe spate, așa, ca niște adevărați gânditori și spectatori ai vieții, și vegetați în scaun contemplând asupra condiției voastre în calitate de reprezentant al speciei din care facem parte...măcar pentru cinci minute.

Poezia fără formă

2011-04-01T23:53:00.001+03:00

atingerile mele au mirosul șuvițelor și mișcărilor tale și sunetele au forma unei note muzicale mușcată de lumina neagră a ochilor care emană vapori de argint pentru sticla ce-mi acoperă inima și formează încă un curcubeu al chipului tău topit de căldura cu care mă priveam azi prin ochi tăi și înghețat de briza care bate printre buzele tale

Tu și tu

2011-03-27T22:06:00.000+03:00

Tu și tu! Ești tu și tu! Sunt eu, tu și tu! Cred că de fapt e un singur „tu” în forma a două lumini. Cine ești tu??? Cu siguranță știu cine ești tu...

Invenție

2011-03-26T23:39:00.001+02:00

Mă întreb:
Dacă aș inventa un cuvânt?
Un cuvânt...un singur cuvânt
ca să arate ce simt...

cum ar arăta?
cât de frumos ar fi?

Cu siguranță ar fi de argint,
sau învelit în staniol parfumat.

Pentru tine

2011-03-17T21:10:00.003+02:00

Aprind cerul

dimineața

și strivesc stelele

cu vârfurile gândurilor.

Parcă ești așa departe...

la doar două răsuflări

de o atingere pură.

Sugrum vise

cu noduri de lacrimi,

suspine.

Îmi fac loc,

pe drumul meu bătătorit

cu idealuri și motive,

printre goluri negre

și ispite.

Doar pentru tine

17

2011-03-13T23:47:00.003+02:00

prima iubire
primul sărut
primul răsărit
primul zâmbet
primul gând
primul pas
primul soare
primul bulevard
primul sentiment
prima privire
prima atingere
prima mângâiere
prima clipire
prima răsuflare
prima adiere
prima șuviță
al șaptesprezecelea motiv pentru care te iubesc!

Și ți-aș spune-o de 17 ori pe secundă
sufocat de 17 sărutări
pe 17 bănci,
sub 17 raze de soare
pierdute printre 17 șuvițe.

.Te iubesc, frumoasa mea

Este ea!

2011-03-09T19:44:00.002+02:00

Chiar dacă nu mai am ceai de zmeură și de căpșuni, simt în fiecare zi gustul buzelor și al iubirii tale, din ce în ce mai intens. Asta e prima dată când o spun aici:

Te iubesc, draga mea!

Încă un departe

2011-03-09T19:43:00.006+02:00

am adormit pe ochii unui felinar

încercând să te trezesc.

am adormit și eu,

învelit până-n suflet de staniol.

și-mi vin pe loc,

nu vreau să stau și să gândesc...

și-mi vin pe loc

tot felul de sunete din sticlă

și cioburi colorate și bătăi din palme.

nu vreau să vorbesc în litere mari,

după cum vezi!

Copii ăștia nu se mai opresc!

dar bine că

dansează cu frecvențele inimii mele!

Pe tălpile disperării

2011-03-09T19:28:00.005+02:00

Aș vrea să-ți vorbesc

să ai ochii.

Închiși...

și atunci să văd

cine sunt?

Eu știu cine...?

ești?

Și cine vrei să fii!

Vreau să fiu și eu

și eu, și eu...

Pentru că te-am ascultat

și te ascult

și eu, și...

eu merit.

Și eu, și eu!

Hai cu; eu

2011-03-09T15:35:00.002+02:00

Dansez într-un loc
fără pic de muzică,
doar linii goale

Niciodată e prea departe

2011-03-06T03:32:00.004+02:00

Niciodată...

E prea departe de departe.

tu eşti departe.

Şi palmele tale sunt departe.

Doar vocea ta e aici

cu şuviţele

şi parfumul, injectate

în retine şi în memorii.

Am un trandafir uscat

pe care aş vrea să îl primeşti.

A fost secat de atâtea priviri,

dorinţe, atingeri.

Mai e din el doar momentul.

Mai e din tine doar vântul

cu aduceri aminte,

însă fluxul cald cu sentimente

mă trezeşte respirând,

încă...respirând

aer roşu, parfum şi degete

Si erai ca soarele primăvara...

Frânturi

2011-03-03T22:26:00.001+02:00

Dintr-un felinar miop,

o oglindă stricată,

staniolul mătuit.

O plajă aromată

de partiturile roze

din raze.

Briza gălăgioasă

și pescărușii spectatori.

Stelele palpabile

și nisipul lichid

din răsuflări făcut...

Și încă n-am ajuns în paradis.

Cu plăcere

2011-03-02T23:03:00.001+02:00

Dar aproape
de cea mai mică rasuflare adormită
pe care mi-o poţi promite.

Aproape
de umărul tău gol
si de ochii inchisi,
...
pleoape care tremură

Departe
de orice atingere
de fulgi topiţi pe buze reci,
de un tremur intens
si de o suviţă dezordonată

Aproape
de amintirile de departe
din nou
...

Pentru departe

2011-03-01T14:05:00.000+02:00

Un copil amorțit
de atâta judecată de adult

Cântecele tale ar putea,
în înflorirea tainică a luminii,
să emane gheață pentru flori
și soare pentru nori,
și gheață pentru flori.

Apoi

Un felinar de staniol
cu soarele puțin ciobit,
bate-n unde de alb și negru
pe poteca pe care ai desenat pași din frig.

Acum

Ești răgușită de atâta trăire
Și te ascunzi în fața oglinzii
de cea care mă face să zâmbești.
Zâmbesc

Iar Apoi

Zâmbești

Ultimul titlu, primul pas

2011-02-23T23:20:00.002+02:00

Bine, știu că nu am mai postat de ceva vreme, așa că îmi prezint scuzele eventualilor cititori care au cam dispărut.

Vreau să expun mai multe idei, care s-au acumulat de-a lungul acestei pauze de scris.

Astăzi am realizat ceva. Sunt două moduri în care cineva își poate trăi o parte, sau chiar toată viața. Trist, melancolic, nostalgic, introvertit sau fericit, bucuros, energic, optimist. Unii ar crede că un mod melancolic de viața nu este bun, însă sunt de părere că ambele sunt la fel de „sănătoase” atâta timp cât persoana în sine și-a creat modul respectiv de viață. În funcție de starea pe care o avem ne vin și ideile, sentimentele, tot.
Așadar, în timp ce un introvertit își imaginează lumea cum și-ar dori-o, un extrovertit ar gândi că nimic nu-i lipsește, să zicem. Ambele atrag avantaje și dezavantaje...mă rog, irelevant.

Apoi...

Înainte de toate, rog cititorul ca în timp ce citește, să asculte melodia postată mai jos...contează foarte mult.

Într-o „familie”, în care frații și surorile se împart în grupuri și se „mănâncă” între ei, de fiecare dată când au ocazia, mama care îi iubește pe toți, trebuie să-i facă să simtă asta. Eu simt asta, doar că...mă gândesc că sunt și eu, la rândul meu, iubit doar pentru că fac parte din familie, în ciuda eforturilor mele de a o impresiona. Deși știu că nu sunt cu niciun fir de păr mai mare decât oricare altul/a din frații/surorile mele...comune, din familie, totuși eu nu las niciodată mâna jos, la propriu, chiar dacă comportamentul meu în cadrul familiei ar putea, la fel de bine, să lipsească...ar fi totuna.
Din fericire, simt un regret puternic în suflet, pe care îl datorez în întregime tocmai acestei mame, care m-a educat să simt , să gândesc, să scriu, să mă port, să fiu cel care sunt acum. Regretul vine pentru că orice viață se termină, iar viața asta e pe terminate, și încerc să fac tot posibilul să șterg greșelile pe care le-am făcut, chiar dacă am învățat din ele, și să arăt că și eu, am ascultat. Probabil scriu asta pentru că analizez prea mult situațiile și îmi place să fac din orice gest pe care îl văd o trimitere către ceva, un semn, dar indiferent cum pare din exterior toată povestea asta, eu știu cum se vede din interior și asta contează. Și poate că după, voi simți că nu ar fi trebuit să zic toate astea, dar așa se întâmplă mereu, trebuie să alegem corect chiar dacă în viitor spunem că nu am făcut alegerea potrivită la un moment dat, după cum m-ai învățat. Și până la urmă, dacă nu aș fi mărturisit, cea care citește acum nu s-ar mai fi bucurat, nu s-ar mai fi mândrit și nu ar mai fi simțit pauza aceea în simfonia uluitoare a bătăilor inimii...eu așa simt.
Fluierul ultimei reprize se apropie, și mă aflu la o distanță de o lacrimă de sfârșitul celui mai frumos vis real pe care l-am trăit și voi simți cum patru picături diferite vor cădea în amintire, dar nu se vor evapora niciodată și din care vor înflori continuu zâmbete și lacrimi. Îți mulțumesc, și...
Aș vrea să știi, mamă, că de fiecare dată când voi reuși ceva, mă voi raporta la imaginea pe care nu mi-ai arătat-o, dar m-ai lăsat pe mine să o descopăr. Purtând-o pe cea roșie, dintotdeauna, îți mulțumesc, dragă mamă și sper să primești și tu starea euforică pe care o am eu acum și de care sper să nu scap prea curând.

Cuvinte

2011-02-05T03:39:00.003+02:00

Te-am citit mai tânără și mai necunoscută decât ești. Deși ar trebui să dorm, la propriu, stau și înșir cuvinte pe niște portative deja învățate și prea folosite, dar care m-ajută să mă exprim. Poate, cum zice Bitză și cum am mai zis, vorbește vinul pentru mine, dar vinul nu vorbește și despre trăiri. Ești un episod plăcut despre care-mi voi aminti cu drag:), pentru că serios...sunt impresionat. În timp ce regret, mă bucur că n-am fost destul de curajos să-ți cer un dans. Sunt momente din care învăț și pentru asta-ți mulțumesc. Abia aștept să revăd episodul și într-un alt context mai...aglomerat. Totul constă în zâmbetul potrivt.
Să ne auzim cu bine și איך האף איך וועט זען איר באַלד

Încercare de revenire

2011-01-31T00:06:00.003+02:00

„Nu știu dacă mai pot...dar încerc. Încerc să-mi aduc aminte de tine. Trebuie să-mi aduc aminte cine ești, cum arăți, cum te iubesc, cum arătau ochii tăi, buzele, cerceii, agrafele colorate și șuvițele dezordonate. Chestia asta e despre toate care au fost și despre tine care ești și vei fi. Vezi? Vezi cum vorbesc? Vorbesc despre un singur prezent, despre un singur viitor, despre o singură clipire, despre tine. Vezi asta?
Oricum, aici vroiam să adun toate amintirile plăcute, toate iubirile, toate visele, toate momentele, toate ideile. Și asta voi face. Fie că pornesc de la o inocență de geniu, de la niște filosofii de îndrăgostit sau niște vise de speranță tot la sentimente ajung. Sunt anuminte momente în viață, pe care le alegem arbitrar și în care vrem să ne gândim că nu putem percepe un drum lin al vieții fără a avea parte de drame, suferință, lacrimi, înjurături...de sentimente. Și poate chiar așa e, cine știe. Îmi pierd inspirația...” Și atunci trei gloanțe îi șuierară pe lângă urechea dreaptă și căzu uluit în șanțul plin de noroi și sânge.
- Trebuie să plec de aici, și să nu mai visez pe câmpul de luptă

Vreau

2011-01-29T23:52:00.001+02:00

Vreau să mă ridic împotriva ploii și să arunc vorbe și cuvinte în voi. Vreau să stau deasupra aerului și să vă aud dansând. Vreau să mor dormind și să mă trezesc înviind. Vreau să deschidem un ochi în timp ce ne privim și să ne dăm seama cât de dumnezeu putem fi. Și mai vreau o palmă zdravănă în timp ce plâng, care să-mi redea vederea și toate celelalte simțuri. Cam asta vreau

I feel you

2011-01-25T16:54:00.002+02:00

Schiller-I feel you

Vezi mai multe video din muzica

Tovarășul zis amic

2011-01-19T17:35:00.001+02:00

Când stiloul îl ating,
simt cum plânge cu cerneală
și nu pot să scriu, cum simt,
căci pânza mă doboară.

Un păianjen odios,
care făcea cizme...
Acum e-un fluture cărnos,
ros de-atâta „ sub pământ”
dar ce-l folosim ca scuză
când foametea ne-ncearcă.

Neculai, unde ești tu?
Păi...unde am fost odată!

Acum suntem liberi, ce ne pasă
Ei cu bani, ei fără casă.

Noroc, băi Petre! Emil ce face?
Păi a plecat de mult, departe
Tu ce mai zici, ce mai vorbești?
Nu mai zic, că am murit

S-a dus iubitul nostru amic,
tovarășul, fratele cel mic

Da

2011-01-17T22:17:00.002+02:00

Și în timp ce mergeam, te simt și te simțeam și tu miroseai ca soarele de primăvară. Și te simțeam și vedeam că ești moale și tu miroseai ca soarele primăvara. Și pentru o secundă, timpul a murit în infinit
și tu miroseai ca soarele primăvara

Încă un sentiment

2011-01-09T17:32:00.001+02:00

Ceaiul de zmeură și căpșuni are gustul iubirii și al buzelor tale

General

2011-01-09T17:30:00.001+02:00

Îmi place să cred că lucrurile sunt mult mai complicate și mai adânci decât trebuie să pară și nu numai la prima vedere. Dacă aș explora puțin terenurile necunoscute ale incertitudinii, atunci se poate să am o viață de moment puțin mai complicată, o viață care mă face să îmbrățișez ideea de viață. Și chiar asta trăiesc, dar simt că nu la capacitate maximă. Vreau mai multe valuri în mine și mai puține stânci în pereții țesuturilor. Vreau să simt cum trăirile plutesc mlădios până la punctul culminant, atunci când ajungi să fii conștient de aceste trăiri. Chiar asta voi face, pentru că am început deja și ar fi mare păcat să îmi ies din rythm.

Și parcă...

2010-12-31T04:11:00.002+02:00

Mi-am spus cândva
când eram mai în vârstă
că parcă mâine
am fost noi singuri
ținându-ne de mână.

Și înc-o noapte lungă
cu fulgi de sentimente
îngheață orice bătaie
a inimii în perete

Și uite-așa am intierit...
ținându-te de mână

fără să fiu grăbit

iar în timp ce-n vis și acum mă ataci
cu valuri de frumusețe
mai iubește-mă puțin
pentru că în lacrimi nu e doar tristețe!

Asta e...așa sunt ele

2010-12-31T03:44:00.000+02:00

Și când o vezi și o visezi
nu mai e loc de gândire
și simți cum acel val de fericire
nu mai trece pe lângă tine

Ai ajuns în sfârșit...
la cuprinsul vieții tale
acolo unde-ncep să nu mai curgă
zâmbetele amare
unde tu ești cel care numește
fiecare întâmplare
încercând să nu te mai gândești
ci doar să trăiești

într-o iubire amețitoare.

Și, da, e cea mai frumoasă
ea...
așa că nu încep acum
cu ceea ce crede lumea!

Iarna asta

2010-12-29T16:22:00.000+02:00

Ninge cu lumini
în satul fără nume

Plouă cu inimi descărcate
și locuri neexplorate.
Iar apoi vii tu
cu soarele în mână

Și îți simt aroma
cum stăpânește seara

Și te strâng în brațe
și prin buze ne dăm viața

Categorie

2010-12-06T18:50:00.000+02:00

Știi de ce ești trist?

Dar dar știi de ce ești om?
Uite-te la morții ăștia
nesimțiți și fără vină.
Oare lor ce le curge prin vene?
Gânduri? Inimi?
Nicidecum.

Sunt plini de nisip
și praf sălbatic.

Cu noroi în loc de creier
își văd de existența lor dogmatică
mergând înaite,
fără ocolișuri sau obstacole.
Și sunt fericiți, nenorociții...

EP

2010-12-06T18:45:00.001+02:00

E abia 17:03.
Mai am o noapte de stat pe bancă...
un infinit artistic, așa-i?
S-a întunecat sub ochii mei
și e lumina și frig afară.
Nu vreau să-i deschid,
mă voi strica.

Văd bucăți de lumină.
A venit momentul
să mă avânt în incertitudine
Tocmai acum,
când încep țipetele,
se-aude zgâriat:

Adormi, puiule, adormi...

sunt pierdută printre vieți

2010-11-16T13:31:00.006+02:00

Mă fascinează

imaginea pe care o expui.

Nu mă adresez ție,

oricum nu te cunosc...

adânc

O reacție psihică are o cauză,

scrie pe primul rând din caietul meu

Te-aș fotografia și

te-aș arăta lumii,

Este ieșirea din absolut.

Tu, regizor al vieții,

viața ta, viața mea, viața cuiva.

Nu vreau să înțelegeți nimic.

Fiecare cuvânt, idee...

sunt influențat de ce aud,

Ce gândesc și ce visez

nu mai contează,

în mine, lumea este

și vibrează.

Părinții noștri

2010-11-08T20:46:00.001+02:00

A mai murit un Dumnezeu,
a mai pierit o eră.

Vreau un eu...
să evadez, să zbor;
visez
să ajung un Dumnezeu

Un psalm;
doar să mă liniștesc
s-aud...exiști Tu, oare,
corp ceresc?

Puțin violet
și-un parc stricat.
Și cubul negru
nepătat.

Acești au fost părinții noștri,
pe care ei i-au îngropat.

Blocul de marmură

2010-11-07T10:57:00.002+02:00

- Sărut mâna, mamă!
- Îmi voi dori să vorbesc cu tine.
- Mi-am dorit să ies din sticla mată, închisă și să mă contopesc cu tine...
- Încearcă, înțeleptule, încearcă...
- Am nevoie de o minte nouă, picioare noi, ochi și urechi noi.
- Trebuie să renasc, ajută-mă, mamă!
- Eu doar exist...
- Îmi pare rău, sunt limitat la condiția mizerabilă
- Nu-i nimic, eu voi mereu și aici și acolo
- Și aștept...

Utopia

2010-11-06T13:03:00.000+02:00

Acestia sunt cei de la Utopia. O formație simpatică, din care fac parte 2 colegi de școală. Hai să-i ajutăm. Votul tău contează.

Aici îi poți vota.

Iisus fie cu voi băieți: :)).

Mulțumesc celor care au votat.

Și tu îi poți ajuta...ce mai aștepți?!?

Sunt un semifinalist!

2010-11-01T18:16:00.000+02:00

Deși nu am crezut vreodată, se pare că am talent la poezie...și încă cum. Juriul LicArt ( www.licart.ro) a decis că poezia mea, pe care o puteți găsi și pe blog, merge în semifinala lunii octombrie. Poate nu e mare chestie pentru voi, dar pentru mine e...pentru că poezia respectivă a fost prima mea creație în acest domeniu și sunt foarte mândru că am ajuns în această semifinală.
Pentru cei interesați, aveți poezia mai jos:

Societate

De fiecare dată când alerg
Mă lasă
Să-mi iau zborul

Apoi mă împușcă și mă aruncă
În mașina de construit
Suflete de păpuși

Linkuri utile:

http://www.licart.ro/lucrare.php?id=442

http://www.licart.ro/semifinalisti.php?id=0&cat=1

Eu doar mă apăr

2010-10-11T16:54:00.000+03:00

Nu înțeleg ce vrei să-mi faci, dar îmi faci mai mult rău decât binele pe care cred că ți l-ai propus. Sper doar să nu-mi stingi lumina.

Noroi

2010-10-10T13:24:00.000+03:00

Trăiesc într-o lume nenorcită, plină de mizerie si întuneric sufletesc. Sunt gol în interior si nici măcar nu sunt conștient de nesimțirea asta. Nu am suflet nici măcar pentru mine. Mă complac unei situații critice fără să încerc să găsesc vreo soluție. Îmi vine sa plâng de nervi și ură, dar în zadar, pentru că asta nu mă face mai rotund decât sunt. Mediul mă face să ma sinucid încet, fără să găsesc un vinovat. Până acum frumosul mă făcea să-mi exprim păreri și idei, iar acum sictirit apăs cu ură pe tastele astea de care m-am săturat. Ne batem joc de urmașii noștrii fără să avem niciun resentiment. Vreau să cedez sau să renasc.

Cancer

2010-10-09T17:06:00.001+03:00

Într-un moment de vid
timpul a încetat să treacă,
iar chitările albastre
aruncau tot greul pe ochii înnorați
și seceta de amintiri.
Portative amețite și prieteni dobândiți.
Saracii de ei, nebunii...
au rămas fără inimi la robinete,

iar acum le obligă...offf!
pe bietele de ele.

Ciudat

2010-10-09T16:29:00.001+03:00

A trecut ceva vreme de cand nu am mai postat ceva...Nu stiu ce mi se intampla, dar nu e de bine. Sentimente nu, gandire nu, parca am luat-o razna, rau de tot. Uneori simt ca nu am niciun sens in viata, alteori sunt atat de trist incat nu pot vorbi/gandi/socializa. Sper sa nu am vreo problema sau ceva de genul...Va astept cu sfaturi.

Axule, mori!

2010-09-01T13:29:00.000+03:00

Cei 2 Grasi, eu si Ovi:D

Aura, verisoara mea cea fericita

Andra, sora Aurei, cealalata verisoara fericita:)

Ionut ( aka Negru` ), super ok

Paul ( stanga), super ok
Stancy ( dreapta)

Alex, super ok

Dasha ( abia facuse baie in lac)

Maxi, fratele meu cel fericit

Cucu, super ok

Muntele, pe care l-am urcat , dar de
unde se vede varful , mai era aprox 1 km
pana in varf de tot.

Focul. Cucu este cel care
l-a facut asa mare;
noi nu n-am reusit...

Dasha, din nou:D

Pentru a citi cum a fost, cautati postarea anterioara.

Chestie

2010-09-01T13:07:00.000+03:00

Desi nu i-am implinit pe toti 18, am sarbatorit alaturi de cativa prieteni un fel de majorat...A fost foarte fain si...diferit. Toata treaba a avut loc la Vidraru, la borna cu km 39 spre Balea Lac.( bine, nu chiar acolo, putin mai in fata, e un loc superb). In mod paradoxal, majoritatea invitatilor nu au fost din Rm. Valcea, dar cred ca asta nu a fost neaparat un lucru rau. ( ii veti vedea pe toti ). Am stat in corturi, ne-am facut singuri mancarea, ne-am distrat, am jucat mima, am fost dupa lemne , am facut un foc foarte mare, am stat in jurul focului pana cand au inceput sa se vada raze de lumina pe suprafata lacului. Cel mai interesant lucru care mi s-a intamplat?...Sa vedeeeem:-? Pai...cred ca faptul ca am urcat cam 2 ore pe un munte, a fost cel mai fain. Pai sa va zic... Vineri noapte, cam pe la...2-3 ii vine lui Ionut, ideea sa mergem la Balea Lac. O idee minunata. Am plecat eu cu el si cu Alex, in masina lui Ionut, iar Andra, Dana, Marius( aka cucu) si Coco, in masina lui Coco. Drumu pana acolo a fost super fain. Parca eram intr-o cursa de raliu. Mai erau momente cand ieseam toti cu capul pe geam si tipam ca nebunii( cand faceam asta prin tuneluri era super). Am uitat sa precizez ca pe cei care dormeau ( Aura, Maxi, Paul si Ionut) i-am lasat acolo, sa doarma linistiti ca de-aia au venit la munte. Asa. Noi vroiam sa ajungem la Balea, sa vedem lacul, dar dupa am realizat ca incepusem sa coboram. Deci trecusem de lac. Am apucat sa mergem putin pe drumul ala superb. Privelistea e minunata. Ne-am oprit putin, ca sa vedem cum se prezinta situatia la 2000 de m altitudine. Iar situatia era foarte...inghetata. Batea un vant incredibil. Cucu, saracul, care era cel mai slab dintre toti, mergea inclinat, din cauza vantului. Am facut 2-3 poze pe care nu le am din pacate, dar le voi avea curand, dupa care am plecat la corturi. Pe drum ne-am decis ca trebuie sa venim si a 2-a zi, ca sa vada si cei care au dormit ce am vazut si noi. A 2-a zis, dimineata, ne-am mobilizat noi sa plecam, am plecat, iar la jumatatea distantei dintre corturile noastre si Balea Lac, s-a oprit masina. Mai aveam cam 15 km. Ce sa facem? Ce sa facem? Atunci mi-a venit mie proasta idee de a ne urca pe munte. Asa ca am pornit eu, impreuna cu verisoarele mele Andra si Aura, fratele meu Maxi(milian), Alex si Cucu, in sus pe munte. Pe parcurs, verisoarele mele si Cucu au renuntat. Deja trecusera 2 ore si eu cu Alex si Maxi era pe creasta muntelui, creasta care se vedea de jos. Chestia naspa e ca mai era cam 1 km de mers pe jos pana in varful muntelui. Ne-am decis ca ar fi bine sa coboram. In timp ce coboram noi, s-a auzit ceva foarte dubios, care semana foarte bine cu un urs disperat. Ne-am oprit 1 secunda, ne-am uitat unul la celalalt si am inceput sa o luam la vale, nu foarte repede, pt ca muntele era f abrupt. In fine, am ajuns jos, ne-au spus cei care ne asteptau ca de fapt erau doi cretini cu o vuvuzela, sau cum se scrie, deci nu era niciun urs. Ne-am continuat drumul spre Balea Lac, am ajuns si am inceput sa injuram. Era sambata, statiunea era arhi-plina, nu aveai loc nici sa iesi din masina. Eram morti de foame, nu aveam 1 leu la noi, iar la tarabele alea din stanga si dreapta noastra erau tot felul de bunatati, care se intreceau in gust si pret. Am plecat inapoi spre corturi, am ajuns acolo, am carat lemne, am facut focul, am mancat ca spartii, a inceput ploaia, ne-am tirat in corturi, am adormit, dimineata am prins aprox 10 pesti in cca 5 min, am strans corturile, si am plecat. That`s all folks. Iar acum...Poze puteti vedea in urmatoarea postare:)

All in a...

2010-08-31T02:43:00.002+03:00

Pai...da. Sa vedem...Incepem cu putina retinere, dupa care adaugam inteligenta, 3-4 lingurite de timbru vocal, doua picaturi caprui si ceva fara amoniac. Se pun la rece si se lasa aproximativ 2 generatii. Pentru a obtine esenta, punem putina inocenta impreuna cu ceva foarte amuzant, la care adaugam niste idei marete. Dupa gust, se adauga putina seriozitate ( pt a obtine o aroma interesanta ) . Se scoate primul continut de la rece, se amesteca cu esenta, se toarna 2-3 cani de viata armoniasa si se pune la crescut. In aproximativ 17 ani, veti obtine 2 prajituri gemene, incantatoare. Pofta buna!

Sentimente

2010-08-22T04:28:00.003+03:00

Cine este Dumnezeul extraterestrilor? Cum a aparut universul? 2012? Nu. In sfarsit, nu. Inca sunt la tara, si abia acum ma bucur din plin de relaxare totala si de sentimentul ala cald care te cuprinde atunci cand vezi ca totul in jurul tau este pur. Traiesc clipe minunate alaturi de niste persoane putin urbanizate, deci pure. Incredibil, dar adevarat, mi s-a oferit si mai mult de atat. Generatorul de veselie si de prietenie intra in scena. Ceva care emana bunatate, curatenie interioara si inocenta. Exact ca ciocolata veritabila. O manaci si ai manca in continuare, pentru ca sti ca e de calitate, doar e ciocolata veritabila, fabricata in Belgia. Tu te-ai nascut in Belgia?- "Nu, m-am nascut in Bucuresti. Bucurestiul e Belgia. Bucurestiul e o curva!"...Nu stiam. Stai, am pierdut firul. Deci, veselie, prietenie, ciocolata, Bucuresti...:-?. A, da. Suferinta este ameliorata. Si ghiciti cum? Nu cu bani, gagici, vodka sau jointuri. Nu, o simpla persoana capabila sa fie om:).Si sunt multe altele care pot fi asa, doar ca nu au habar de asta. Asa, chiar daca e 03:19 ...DIMINEATA, mi-am pus in cap sa vad doua comedii." Ceea ce fac eu nu este chiar sanatos", intr-adevar, dar merita, pentru ca asa ma simt bine, si simt vacanta din plin. De ce nu faceti la fel? Pentru o zi, faceti ceva care nu este conform programului. O sa va simtiti super. Am vazut o chestie la Tv. Mai nou vedetele de la Hollywood isi baga un fel de balon in nas, isi pun lipitori pe fata, se invelesc in serpi, isi toarna lapte in cap sau se auto-inteapa cu albine ca sa se relaxeze si sa scape de stres. E super tare:)) adica, am ras foarte mult cand am vazut-o pe tipa aia cu lipitori pe fata:)). Mai bine ar face o baie intr-un lac, adica asa vad eu lucrurile. Revenind, acest "calorifer" plin cu caldura sufleteasca merita din plin aceasta postare si nu numai. Merci, distractie placuta si ne vedem cand te intorci.:*
P.S: Pana am terminat de facut postarea, m-a sunat tatal meu, in toiul noptii, a avut un cosmar si a intrat pe mess sa vada daca sunt online. I-am trimis niste muzica buna si dupa m-a sunat si mi-a zis sa am grija de mine si de fratele meu si ca ma iubeste. Nu stiu ce adolescent ar fi scris asta, dar spuneti voi, nu e viata frumoasa?
Rectific, carui adolescent i s-ar fi intamplat asta?[ms]

E plictiseala

2010-08-17T02:13:00.000+03:00

Si nu vreau sa fac din asta o stare generala. Momentan sunt la tara, e 2 noaptea/dimineata, cum vreti voi, si o ard aiurea pe net fara sa am ceva exact la care sa ma gandesc. Cum ar zice o prietena:" Zau ca iar nu stiu ce am sa va povestesc". Chiar asa, a trecut ceva vreme de cand nu am mai scris pe blGogul (Ain`t tha` a bitch!?!) si deja ma simteam vinovat. Nu am prea multe de transmis si nu vreau sa lungesc postarea pt ca dupa iar o dau in teorii plictisitoare. Abia ce am terminat cu " concediul", adica am terminat cu marea, dupa care am fost la munte. Deci, la munte a fost super. Daca pana acum nu ati fost cu cortul la Vidraru, faceti-o cat mai repede posibil. Supeerb. Acum sunt la tara, stiu ca am mai spus o data, si ma bucur de un al II-lea concediu, unu mult mai relaxant si linistit. Saptamana viitoare ma intorc la civilizatie. Pana atunci, numai bine.

Eu sunt, tu sunt

2010-07-20T01:30:00.001+03:00

Da, nu sunt analfabet si stii prea bine asta. Aici ma refer la toata chestia asta cu intregul, binele si raul, frumosul si uratul, albul si negrul, ziua si noaptea...barbatul si femeia. Cum deja probabil sti/ti, toate aceste elemente care desi par sa se bata cap in cap, sunt complementare. Recent am fost pus in legatura cu aceasta idee, uitandu-ma la anumite filme, purtand anumite discutii... Chestia e ca de fiecare data cand vine vorba de barbat si femeie, intervin anumite in concluzionarea ideii. Desi au fost creeati pentru a-si crea un stil de viata si a-l perpetua, in zilele noastre se desfasoara un adevarat razboi, dat de niste pareri diferite. Cum ar fi: barbatul tine femeia departe de conducere deoarece ii este frica ca aceasta sa nu se detaseze de el, femeia ar fi cel mai valoros element in ciclul naturii, samd. Toate ideile pot fi, desigur, dovedite luand in considerare anumit toata e puncte de vedere.Insa toata chestia asta e o idiotenie. De ce se fac atatea diferente? De ce nu suntem luati ca o pereche, un intreg, un tot unitar? Fiecare ar trebui sa-si vada de viata lui si sa nu-l mai intereseze cat de lung este parul celeilalte fiinte. Lumea ar trai in armonie. Ca si multi altii, probabil, mi-am pus intrebarea: Ce as face daca as fi femeie?...Nu, nu as face sex cu toti barbatii, nu i-as ucide sau chinuii, nu as incerca sa controlez lumea sau sa traiesc separata de masculinitate. Cred ca daca as fi femeie m-as intreba: Cum ar fi sa fiu barbat? Si de aici va dati seama de infinitatea sirului ce urmeaza...femeie fiind: Cum ar fi sa fiu barbat? Barbatul : Cum ar fi sa fiu femeie? Asta ne strica...ne simtim incompleti. Si chiar daca ma contrazic singur, asa este. Suntem incompleti unul fara celalalt. Sper ca acum intelegi semnificatia titlului... Si nu ca m-ar atrage pe mine subiectul asta, dar sa aveti si voi ce comenta...

Nada

2010-07-10T00:35:00.002+03:00

Era luni. Primesc telefonul ăsta de la Amicul care zicea să mai ies și eu din casă, că putrezesc. Mă întâlnesc cu omul, dar pentru prima dată, mintea nu-mi mai stătea la ce glumă sa fac, ca să-l fac să râdă, o văd cum stă ghemuită pe bucata aia de ciment. M-am blocat... Ce să fac? Mă dau în lateral puțin, ca să nu mă vadă, și mă pun pe gânduri. Deja se făcuse liniște...Nu e bine, nu trebuie să fie liniște, e aiurea, ce mă fac? Încep să ma joc cu Dașa, cățelușa mea, cu găndul că na, se mai încălzește atmosfera. Nici nu am auzit-o vorbind, dar știam că e mai frumoasă decât mi-am imaginat-o eu...și cât am așteptat-o...am avut timp să mi-o imaginez cât se poate de frumoasă. Apoi, într-un gest incoștient, mă ridic din locul meu și mă pun în fața ei, la o distanță nu foarte mare. Ce-am făcut? Nu puteam să plec. Sună un telefon, o conversație scurtă și după o voce: "Hai să mergem la număru 13". Pfuuh, am scăpat. Scena cu număru 13 o voi scoate din poveste. Nu s-a întămplat nimic special acolo.

La un moment dat, o aud: "Eu cam trebuie să plec". Disperat ca nu cumva să o pierd, mă ofer alături de Amicul, să le conducem pe ea și pe amica ei. Pe drum, mai relaxat datorită faptului că am scăpat de cadrul Ceceniei, am început să mai vorbim. Ce ochi, ce zâmbet, ce mâini...ce înger. S-a dovedit a fi una din cele care au cap nu numai pentru a nu le ploua în gât. Mi-a plăcut de fată, serios, și încă îmi place, doar că nu vreau să se sperie. E prea devreme pentru planuri mărețe. Poți strica o minunată amiciție într-o secundă, în timp ce ai la dispoziție o grămadă de timp pentru a face pe cineva să înțeleagă că te gândești la respectiv/ă. Dar biata de ea, cât suferă. Încerc să o ajut și degeaba. O înțeleg, chiar o înțeleg, și voi încerca să nu mai fac pe criticul ci mai bine să-i fiu alături, să o ajut, să-i ofer un umăr pe care să plângă. Ea se abține, se abține mult, tace și ține în ea, iar când ajunge acasă plânge în liniște fără să o audă cineva, chiar ea a zis astea. Sper că știe ca mă gândesc la ea și la cum să o ajut, doar că-mi e puțin frică să mă apropii de ea. Sper doar să iasă bine, doar e o fata super ok. Aceasta e povestea ei:).

Timpul era.

2010-06-30T22:17:00.003+03:00

Relaxat de agonia urbana

mestec vise.

Pe sunete scurte

îmi aștern plăcerea

scurtă.

Schimbându-se ritmul trece

și plăcerea tăcută.

Pe tronul de sub mine

am început să alerg

liniștit.

Îndemnat de nesimțire

ascult realitate.

Sub înjurături muzicale

realizez ce reprezintă

boala.

Motivul

2010-05-30T11:36:00.000+03:00

Chiar dacă nu am respirat pană acum

voi fi știut că am avut

dreptate

Aplauze de așteptări îmi spulberă

liniștea avută.

Era mai bine

Înainte.

Moartea președintelui Lech Kaczynski

2010-05-26T21:27:00.001+03:00

De fiecare dată când alerg

Mă lasă

Să-mi iau zborul

Apoi mă împușcă și mă aruncă

În mașina de construit

Suflete de păpuși

Moartea n-are incercare

2010-05-25T15:49:00.004+03:00

E prima data când, adormit

de fluturii amari

încerc

dar nu vreau să mor

încet

Așa văd eu poteca însetată

de pașii...

iar fluviile moarte

de frică

Ce sa zic si eu...

2010-05-08T12:47:00.000+03:00

Doar ca as vrea sa pot alerga prin timp, sa ajung in spatele orei 12 si sa vad cum acul ma amenita bucuros. Ca sa pot simti si eu ca traiesc. Merg pe drumul asta si nu vad niciodata nimic schimbat. Nici macar o groapa, sau o frunza straina...nimic. Voi incerca sa invat limba animalelor si voi incepe sa socializez cu ele. Daca nu reusesc, va trebui sa le invat pe ele limba mea, chiar daca asta inseamna multe batai de cap. Nu zic ca sunt eu cine stie ce dresor sau superior, doar ca incep sa o iau razna. Mai vorbim...:)

Măi...

2010-04-28T19:40:00.002+03:00

Wow, ce lumina e afara. Salut lume, exterior, gust, miros, sunet, tot... Eu sunt domnisoara T., o fata simpatica si inteligenta, sau cel putin asa zice autorul meu, sau cel care ma descrie...cum vreti. Tocmai ce am reinviat in imaginatia. Autorul asta al meu... Bine, nu-l pot numi autor pentru ca nu el m-a creat ci mama mea, hai sa-i spun :-? Pictor? Regizor? Fotograf? Compozitor?...cum vreti voi. Cum ziceam, tipu` s-a indragostit de mine, din nou. Asta-i problema lui si nu stiu daca ar trebui sa ma supar, de fapt el nu stie ce cred eu despre chestia asta, pentru ca nu ma cunoaste destul de bine incat sa vorbeasca in continuare in numele meu. Dupa cum spuneam, eu stiu ceva ce el nu stie ca stiu. Ii place cum zambesc, dar sa nu v-apucati si voi sa spuneti. Si ii mai place foarte mult atunci cand ma face sa rad, pentru ca stie ca imi place sa rad:). Si pe langa asta, el ma considera o tipa desteapta, dar din pacate, cam firava. Dar voi lua asta ca pe un lucru bun, pentru ca stiu ca ma place asa. In orice caz, pana acum e bine. Cred ca e bine sa ma placa. De fiecare data deseneaza cate-o chestie amuzanta, dragalasa si verde pe paginile in care ma descrie. Abia astept sa vad ce va face in continuare, cum ma va descrie...dar stiti ce? Cred ca si el e curios sa vada ce face mai departe. Cam asta e povestea mea pana acum. El...are 17 ani, eu am doar o zi. `Ei acum...n-am o zi, si eu am tot 17, dar in imaginatia am doar o zi. Nu vreau sa mor, nu curand, dar nici nu vreau sa stiu cat traiesc, pentru ca atunci n-ar mai fi frumos.

Asta-i pentru tine:)

2010-04-21T22:26:00.000+03:00

Asa...voi incepe prin a-ti spune, salut prietene. Am sa continui cu un fel de...:-? sa-i spun marturie, sper doar sa nu rada cititorii, dar pana la urma urmei vor rade de sinceritate. Pe langa iesirile tale exagerate(uneori, nu intotdeauna) si gandirea asta a ta pe care ti-o limitezi ca fraieru`, ai fi un tip ok. Apreciez faptul ca ai capul plin cu chestii pe care mi-as dori si eu sa le stiu si inca o chestie... nu stiu unde naiba poti stoca atata muzica. In fine, totu-i bine si frumos, pana cand apare "cumatra" si-ti pune capat zilelor. Nu vreau sa fiu rau, ci doar sa te ajut. Nu de-alta dar tu esti capabil sa te descurci si singur, e doar ca ti-ai pierdut ming/tile. Mai e si faptu` ca ai cam vegetat pana mai acu` ceva timp in cochilia aia, si abia acum cand vezi si tu ce soare-i afara, apare cate-o chestie d-asta si te impiedica sa mergi...
Acum...faci cum vrei tu, prietene, dar atata-ti trebuie sa nu vi maine la mine cum am vorbit ca sti ce te asteapta:). Pana atunci, sa dam ascultare acestei melodii.

Revelatie...

2010-04-16T22:39:00.005+03:00

Tocmai ce discutam despre chestia asta cu inegalitatea intre noi, adolescenti. Sa fiu mai explicit, consider ca aceasta inegalitate este stabilita, din nefericire, de fiecare dintre noi. Sa luam drept exemplu urmatoarea situatie: Eu o plac pe domnisoara...:-? "B" care isi petrece timpul liber alaturi de cercul ei de prieteni..."I". Putem spune ca in grupurile de acest gen, este o persoana..."A" care este simpatizata de toti membrii grupului. In aceasta situatie, eu, invidividul "N" care nu fac parte din categoria de oameni..."K" , nu pot spune ca am sanse de reusita in intentia mea de a o cuceri, tocmai pentru ca nu ma identific cu personajul simpatizat, desigur, si de domnisoara "B". Asta nu-i bine. Nu trebuie sa ne bazam pe prejudecati. Chiar daca nu injur, nu am parul lung si hainele lasate pe mine, ca individul simpatizat, nu inseamna ca nu pot fi un prieten bun...In fine. Cu siguranta nu ati ajuns, unii dintre voi, sa cititi pana aici, asa ca nu stiu daca mai conteaza faptul ca toti ne manifestam, bazandu-ne pe chestii d-astea. Ideea este ca in timp ce te arati interesata de tipul ala cu plete si haine lasate, nu uita sa mai arunci cate-o privire dulce si pentru ala din colt, care nu zice nimic, dar care reprezinta, in realitate, cam totul pentru tine si care cu siguranta se gandeste cum sa plece mai repede fara sa jigneasca pe nimeni, pentru ca numai suporta sa vada cum il privesti pe individul "A"...

A sunshine? Or a thing?

2010-04-15T12:11:00.008+03:00

Este foarte importand sa facem, daca este nevoie, deosebirea intre doua sau mai multe elemente. Ce pot sa spun...in cazul asta, nu-mi pot da seama foarte usor ce reprezinti, conform "cuvintelor" tale...O raza de soare, sau ce se gaseste in ea. In mod normal, scoti la suprafata tot ce-i mai frumos in tine, dar daca spun ca scoti la suprafata, inseamna ca te afli in interiorul a ceva. Dar tu, tu nu te ascunzi nicaieri. Te arunci in lumina reflectoarelor in plina splendoare, emanand puritate si inocenta. Esti chiar raza de soare.

Mai mult de atat, nu pot zice, pentru ca momentan sunt prizonierul frumusetii tale...